O nouă zi, o nouă ședință! Șeful de la Vamă, la discuții cu șeful EUBAM
Directorului General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie s-a întâlnit cu şeful Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM), Andrew Tesoriere. Întrevederea a avut loc în incinta Aparatului Central al Serviciului Vamal, potrivit unui comunicat de presă.
Ţinînd cont de faptul că este prima şedinţă a Directorului General cu Andrew Tesoriere, şeful EUBAM a adresat felicitări şi urări de bine în noua funcţie.
În cadrul şedinţei au fost discutate principalele obiective de colaborare în conformitate cu planul de acţiuni EUBAM pentru anii 2016-2017(Faza XI), printre care promovarea integrităţii colaboratorilor vamali, implementarea mecanismelor de facilitare a comerţului şi contracararea criminalităţii transfrontaliere.
Un subiect aparte a constituit iniţierea proiectului de realizare a controlului comun în punctul de trecere a frontierei Pervomaisc-Kuciurgan, pe teritoriul Ucrainei.
Tesoriere a remarcat importanţa acestui proiect şi a reiterat disponibilitatea EUBAM de a asista în continuare pentru realizarea cu succes a acestuia.
Directorul General al Serviciului Vamal a confirmat disponibilitatea de continuare a reformelor iniţiate cu suportul EUBAM în vederea implementării cu succes a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE şi implicit a DCFTA.
În final Directorul General al Serviciului Vamal a mulţumit pentru asistenţa acordată de EUBAM în diferite domenii şi a accentuat importanţa dezvoltării colaborării cu EUBAM pe viitor.
Maria Roșca