O misiune a Băncii Mondiale la Chișinău lucrează la finalizarea proiectului de adaptare la schimbarile climatice

O misiune a Băncii Mondiale la Chișinău lucrează la finalizarea proiectului de adaptare la schimbarile climatice

În prezent, la Chișinău se află o misiune a Băncii Mondiale care lucrează asupra fazei finale a proiectului de adaptare la schimbarile climatice. În acest context, grupul de lucru condus de expertul forestier al FAO, Henri Phillips, a avut o întrevedere cu conducerea și specialiștii Agenției „Moldsilva”, în cadrul căreia au fost punctate cele mai importante aspecte din proiect referitoare la sectorul forestier.

Potrivit unui comunicat de presă, valoarea întregului proiect de adaptare la schimbările climatice se estimează la 22 mln de dolari din partea Băncii Mondiale, dintre care 2 mln sub formă de grant din partea GEF, proiectul cuprinde trei domenii, cel mai mare compartiment îi revine sectorului forestier.

Agenția „Moldsilva” este implicată în pregătirea compartimentului ce ține de: împădurirea și reabilitarea terenurilor degradate, plantarea fîșiilor forestiere de protecție; crearea unui centru național de semințe și genetică, producerea materialului săditor rezistent la schimbările climatice, inclusiv în containere cu o capacitate de 1 mln de bucăți.

Menționăm că la finele lunii noiembrie va fi elaborat documentul de descriere a proiectului, pentru a fi prezentat Băncii Mondiale, iar începînd cu vara anului 2017, dacă vor fi respectate toate condițiile și procedurile, va demara implementare activităților acestui proiect.

Mihaela Rotari

Share