O delegație MAI, la ședința experților din cadrul Poliției statelor membre CSI, la Moscova
În perioada 02 – 04 august 2016, delegația MAI participă la ședința experților din cadrul Poliției statelor – membre ale CSI privind definitivarea proiectelor care vor fi examinate și adoptate în cadrul Reuniunii ordinare a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Interne al statelor membre ale CSI (CMAI), care va avea loc în perioada 05 – 07 septembrie 2016, în or. Sankt – Petersburg.
Participanții reuniunii sunt delegațiile oficiale din cadrul Ministerelor de interne și Poliției din Republicii Azerbaidjan, Republicii Armenia, Republicii Belarus, Republicii Kazahstan, Republicii Kîrgîză, Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, Republicii Tadjikistan, Republicii Uzbekistan, precum şi reprezentanţii Biroului de coordonare a luptei împotriva criminalităţii organizate şi a altor crime grave pe teritoriul statelor – membre CSI (BCCCO).
Potrivit unui comunicat, tematicile de bază abordate în cadrul întrunirii sunt axate pe subiectele prioritare de cooperare ale Poliţiei din statele membre CSI, implementarea programelor interstatale privind combaterea criminalităţii și elaborarea proiectului Programului interstatal în domeniul combaterii criminalității organizate pentru anii 2019 – 2023.
Totodată, vor fi discutate subiecte ce țin de combaterea infracțiunilor în domeniul furtului autovehiculelor, traficului ilicit de droguri, introducerea modificărilor și completărilor în Regulamentul CMAI și Regulamentul BCCCO, dar și numirea în funcție a Directorului BCCCO și a Primului adjunct al acestuia.
Maria Roșca