Numărul de turişti moldoveni cazaţi la structurile de primire turistică colectivă din RM e mai mare decât numărul turiștilor străini

Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2015 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 278,9 mii de turişti, din care 184,5 mii de turişti moldoveni (66,2% din total) şi 94,4 mii de turişti străini (33,8%). Comparativ cu anul 2014 s-a micşorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (-1,5%), pe seama diminuării acestuia la cămine pentru vizitatori (-30,5%), la hoteluri şi moteluri (-4,0%), vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (-3,2%), structuri de întremare (-1,7%).

Totodată, s-a majorat numărul de turişti cazaţi la pensiuni turistice şi agroturistice (+13,1%), tabere de vacanţă pentru elevi (+11,5%).

Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti străini cazaţi la structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România (25,3%), Ucraina (14,3%), Federaţia Rusă (9,6%), Italia (5,0%), Turcia (4,4%), Germania (4,2%), Statele Unite ale Americii (4,1%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (2,4%), Polonia (2,3%), Franţa (2,0%), Bulgaria (1,7%), Olanda (1,6%), Israel (1,5%), Suedia (1,4%),  Belarus (1,1%) şi Austria (1,0%).

La structurile de primire turistică colective în anul 2015 au fost înregistrate 1505,1 mii de înnoptări, cu 0,6% mai puţin comparativ cu anul 2014. Diminuarea numărului de înnoptări ale turiştilor este condiţionată de micşorarea acestora la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (-35,8%), cămine pentru vizitatori (-7,8%), pensiuni turistice şi agroturistice (-0,9%).

Din numărul total de înnoptări 83,2% le revine înnoptărilor turiştilor moldoveni şi 16,8%-înnoptărilor turiştilor nerezidenţi.

Durata medie de şedere a unui turist la structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în anul 2015 a constituit 6,4 zile, din care 7,8 zile – pentru turiştii moldoveni şi 3,7 zile – pentru turiştii nerezidenţi.

În anul 2015 indicele de utilizare netă al capacităţii de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de primire turistică colective a constituit 35,6%, inclusiv la structuri de întremare – 71,7%, cămine pentru vizitatori – 54,9%, tabere de vacanţă pentru elevi – 55,5%, hoteluri şi moteluri – 18,2%, vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă – 17,0%, pensiuni turistice şi agroturistice – 6,6%.

*Foto simbol

Mihaela Rotari

 

Share