Noul ministru al Afacerilor Interne, în acțiune

Noul ministru al Afacerilor Interne, în acțiune

Noul ministru al Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, în prezența conducătorilor Procuraturii, Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, precum și șefilor subdiviziunilor MAI, a avut astăzi, 21 ianuarie a.c., o întrevedere cu deputații „Partidului Socialist”, precum și cu organizatorii măsurilor de protest planificate de aceștia pentru următoarele zile care se vor desfășura în municipiul Chișinău.

În cadrul ședinței ministrul Alexandru Jizdan a comunicat că în urma altercațiilor din fața Parlamentului de   miercuri seara, au avut de suferit 8 polițiști și 4 carabinieri dintre care 10 sînt internați în spitalul MAI, cu vîrstele între 19 – 40 de ani. Acestora li s-a  acordat ajutor medical și sînt în afara orcărui pericol.

Poliția a intervenit pentru curmarea acțiunilor ilegale ale protestatarilor, manifestate prin comportament agresiv, astfel, orientat să destabilizeze ordinea de drept și liniștea publică.  La menținerea ordinii publice au fost mobilizate suficiente forțe polițienești care au reacționat  la acțiunile ilegale care ar fi putut pune  în pericol atît securitatea instituțiilor statului, dar și a cetățenilor. 

În cadrul întrevederii, ministrul Alexandru Jizdan a solicitat ca organizatorii protestelor să coopereze cu forțele de ordine în vederea desfășurării acestora în condiții pașnice, precum și în conformitate cu legislația în vigoare. Drept răspuns, ultimii au garantat că vor asigura desfășurarea protestelor într-un mod pașnic și nu vor comite abateri de la legislație.

Reiterăm, cetățenii care participă la proteste sunt obligaţi:

-să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorilor;

-să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni;

-să părăsească întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de poliţie;

-în timpul întrunirii să nu deţină arme, obiecte explozive, substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.

Ministerul Afacerilor Interne îndeamnă toți participanții la manifestații să-și exercite dreptul de a protesta pe cale pașnică și să informeze polițiștii imediat ce observă un obiect suspicios, fie persoane dubioase, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, fie sunt martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice, la numerele de telefon – 902 sau 112,  sau să anunțe cel mai apropiat polițist.

Share