Noul Ambasador al Republicii Federale Germania își începe mandatul în R.Moldova
Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii a primit-o astăzi, 17 august 2017, pe ambasadorul agreat al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Julia Monar, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, potrivit unui comunicat de presă.
Viceministrul Lilian Darii i-a urat succes ambasadorului Julia Monar în exercitarea mandatului şi a asigurat-o de sprijinul deplin al părţii moldoveneşti în realizarea obiectivelor orientate spre consolidarea cooperării bilaterale.
Cei doi oficiali au abordat subiecte ce vizează stadiul actual şi perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale moldo-germane, fiind reconfirmat angajamentul comun pentru aprofundarea dialogului politic şi a cooperării comercial-economice.
La rândul său, ambasadorul Julia Monar l-a asigurat pe oficialul moldovean de disponibilitatea autorităţilor germane de a susţine în continuare procesul de reforme din Republica Moldova.
Doina Secrieru