Natalia Gherman va efectua o vizită oficială la București
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut ieri, 19 februarie 2015, o convorbire telefonică cu ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu.
În cadrul discuției, oficialul român a felicitat partea moldovenească cu prilejul învestirii noului Guvern și a reiterat sprijinul deplin al României pentru aprofundarea relațiilor bilaterale și implementarea agendei europene a Republicii Moldova, inclusiv prin desășurarea în timpul apropiat, la București, a sedinței Comisiei mixte moldo-române pentru integrare europeană.
De asemenea, a avut loc un schimb de opinii privind organizarea următoarei reuniuni a Grupului pentru Acțiunea Europeană a R. Moldova, importanta platformă de dialog lansată la inițiativa României și Franței pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova. Totodată, cei doi miniștri au abordat subiectul privind pregătirile pentru reuniunea Consiliului de Asociere RM-UE, programată pentru 16 martie 2015, precum și pentru Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015.
În context, ministrul Natalia Gherman a acceptat invitația omologului român de a efectua o vizită la București în viitorul apropiat.
Mihaela Rotari