MTID va participa la Orășelul European

MTID va participa la Orășelul European

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor va participa la aniversarea dedicată Zilei Europei, organizată la Chișinău de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. Sărbătoarea va avea loc în data de 13 mai, cu începere la ora 13:00, în Grădina Publică “Stefan Cel Mare”, unde se va desfășura tradițional evenimentul – Orășelul European, potrivit unui comunicat de presă.

Sunt invitați toți doritorii să viziteze stand-urile MTID, și al întreprinderilor subordonate, care și-au anunțat prezența: Administrația de Stat a Drumurilor, Calea Ferată din Moldova, Gările și Stațiile Auto, Căpitănia Portului Giurgiulești, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenția Națională Transport Auto, Air Moldova, Moldatsa, etc.

În cadrul evenimentului au fost pregătite broșuri și informații în domeniile de activitate, transport rutier, infrastructura drumurilor, transport naval, feroviar și aerian. Vizitatorii standurilor MTID vor putea vedea imagini foto și video despre proiectele în derulare privind infrastructura drumurilor, dezvoltarea transportului feroviar și naval.

Totodată, vor avea parte și de demonstrații despre supravegherea și monitorizarea aeriană, executate de specialiștii din cadrul Moldatsa, precum și posibilitatea de a inmortaliza fotografii la panourile special amenajate. De asemenea, copii și părinții vor fi surprinși de momente și surprize frumoase, oferite de reprezentanții de Air Moldova, echipați în piloți și stewardese.

 

Maria Roșca

Share