Moldova și Letonia au semnat un memorandum de colaborare în domeniul probațiunii

Moldova și Letonia au semnat un memorandum de colaborare în domeniul probațiunii

În cadrul vizitei la Riga a viceministrului Justiției, Anatolie Munteanu, a fost semnat un memorandum de cooperarea bilaterală moldo-letonă a serviciilor de probațiune. Oficialul a avut întâlniri cu ministrul Justiției al Letoniei, Dzintars Rasnačs, și secretarul de stat al Ministerului Justiției, Raivis Cronbergs. Reprezentanții statelor au discutat și au setat acțiuni pentru consolidarea cooperării internaționale privind cea mai eficientă măsură alternativă detenției – probațiunea, potrivit unui comunicat de presă.

Documentul semnat stabilește dezvoltarea unui mecanism de colaborare pe segmentul supravegherii persoanelor din evidența celor două sisteme de probaţiune. Principalele direcții convenite de Republica Moldova și Letonia constituie armonizarea legislaţiei naţionale din domeniu cu cea europeană, sprijinul reciproc pentru facilitarea formării profesionale continue a consilierilor de probaţiune, schimbul de experienţe în domeniul detenţiei, reabilitării persoanelor şi cooperarea mai intensă în procesul expertizei judiciare.

„În cadrul întrevederilor am agreat continuarea aprofundării colaborării, în special privind monitorizarea electronică şi calitatea referatelor presentinţiale.  De asemenea, vom implementa împreună cele mai înalte standarde în cazul detenției persoanelor, cu accent pe programele de resocializare. Vom organiza stagii de scurtă durată şi schimb al metodelor de cercetare. Colegii letoni au acceptat invitația de a ne vizita la Chişinău pentru a discuta mai pe larg perspectivele colaborării noastre bilaterale”, susține Anatolie Munteanu.

2017_02_20 Comunicat de presa (II) - 1 2017_02_20 Comunicat de presa (II) - 2

Mihaela Rotari

Share