Moldova şi Armenia îşi intensifică cooperarea bilaterală

Moldova şi Armenia îşi intensifică cooperarea bilaterală

Perspectivele de dezvoltare a parteneriatului moldo-armean și posibilitățile de impulsionare a cooperării comercial-economice dintre cele două state au fost discutate ieri, la întrevederea Premierului Pavel Filip cu Ambasadorul Republicii Armenia în ţara noastră, Jivan Movsisyan.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor, Prim-ministrul a apreciat caracterul ascendent al relațiilor bilaterale, menționând că deschiderea Ambasadei Republicii Armenia la Chișinău va contribui la promovarea în continuare a dialogului politic și la intensificarea cooperării pe domenii de interes reciproc. Totodată, Premierul a subliniat importanța eficientizării colaborării în cadrul Parteneriatului Estic, dar și a inițierii discuțiilor pe platforma Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare comercial-economică, în scopul valorificării potenţialului existent pe acest segment.

În context, Premierul și-a exprimat deschiderea în ceea ce privește impulsionarea relațiilor economice bilaterale, evidenţiind acţiunile întreprinse de Guvern pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, printre care: simplificarea procedurilor de raportare,  reducerea  numărului de acte permisive și a instituțiilor cu funcții de control. “Am reușit să schimbăm multe lucruri în vederea creării condiţiilor atractive pentru dezvoltarea businessului în ţara noastră și invităm companiile armene să investească în Republica Moldova”, a menționat Pavel Filip.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Armenia, Jivan Movsisyan a susținut  amplificarea interacțiunii comunităților de afaceri din ambele state, reiterând interesul țării sale pentru promovarea unor proiecte investiţionale comune și organizarea unui Forum de afaceri moldo-armean.

De asemenea, în cadrul întrevederii, părțile au examinat posibilitatea folosirii portului Giurgiulești pentru sporirea volumului mărfurilor transportate, dar și lansării cursei aeriene Chișinău-Erevan-Chișinău, în vederea dezvoltării turismului dintre cele două state. Oficialii au vorbit și despre diaspora armeană din Republica Moldova, evidențiind contribuția acesteia la reconstrucția Conacului Manuc Bey și la consolidarea relațiilor culturale bilaterale.

foto-img_5417 foto-_j0a4875 foto-_j0a4869 foto-_j0a4861_0

Doina Secrieru

Share