Moldova a ratificat Tratatul de la Beijing privind interpretarile si executiile audiovizuale

Moldova a ratificat Tratatul de la Beijing privind interpretarile si executiile audiovizuale

Republica Moldova a transmis instrumentele de ratificare a Tratatului de la Beijing privind interpretarile si executiile audiovizuale, adoptat la 24 iunie 2012 si ratificat prin Legea nr.118 din 28 mai 2015. Tratatul de la Beijing reglementeaza protectia juridica a interpretarilor si imprimarilor audiovizuale ale interpretilor, inclusiv actori, cantareti, muzicieni, dansatori si alte categorii de artisti, care prezinta publicului aceste imprimari.

Documentul international va oferi artistilor posibilitatea de a primi o parte din veniturile generate de utilizarea produselor audiovizuale la nivel international. De asemenea, Tratatul va oferi interpretilor drepturi morale pentru atribuirea sigura a calitatii de autor si contracararea tentativelor de denaturare a interpretarilor lor. Noul Tratat va stabili un cadru juridic international transparent pentru protectia drepturilor acestora. El va asigura pentru prima data drepturile interpretilor in mediul digital si in mass-media audiovizuala .

Prezentul Tratat va intra in vigoare la trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare de catre 30 de parti care indeplinesc conditiile necesare.

 

 

Mihaela Rotari

Share