MJ, despre sesizarea la CC: Este posibilă intrarea în exercițiul funcției a persoanei desemnate repetat de către Prim-ministru, după 14 zile de la refuzul Președintelui?

MJ, despre sesizarea la CC: Este posibilă intrarea în exercițiul funcției a persoanei desemnate repetat de către Prim-ministru, după 14 zile de la refuzul Președintelui?

„Cabinetul de miniștri solicită Înaltului For Constituțional să interpreteze în regim de urgență prevederile articolului 98 alineatul (6) din Constituţia Republicii Moldova, în contextul refuzului semnării Președintelui Igor Dodon a decretului de numire în funcție pentru ministrul Apărării, Eugen Sturza (propus de Pavel Filip pe 12 septembrie și repetat a doua zi). Această situație creează un blocaj instituțional, consecințe grave nu doar pentru activitatea propriu-zisă a Guvernului, ci și riscuri pentru asigurarea securității naționale sau capacității de apărare a statului” – se spune într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Sursa citată precizează care sunt aspectele solicitate Curții Constituționale pentru interpretare:

1. Ce acțiuni întreprind Prim-ministrul și Parlamentul când Președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru?

2. Care este soluția pentru evitarea unui blocaj instituțional, în cazul încălcării de către Președintele obligației constituționale de numire în funcție a unui ministru la propunerea repetată a Premierului, conștientizând faptul că, o eventuală suspendare din funcţie a Șefului statului nu este posibilă?

3. În vederea asigurării securității naționale, este posibilă intrarea în exercițiul funcției a persoanei desemnate repetat de către Prim-ministru, în funcția de ministru al Apărării după expirarea termenului de 14 zile, în caz de neemitere de către Președinte a decretului și în ce condiții?

„În hotărârea Curții din 29 decembrie 2015, este specificat rolul decisiv al Parlamentului în raport cu Preşedintele în procedura de formare şi învestire a Guvernului. Dacă programul şi lista membrilor cabinetului de miniștri sunt acceptate prin votul majorității parlamentare, atunci Preşedintele Republicii are un rol formal şi strict protocolar – emiterea Decretului şi primirea jurământului de credinţă, fiindcă Executivul va răspunde politic doar în faţa Legislativului, ce-ls poate demite.

De asemenea, în hotărârea din 24 ianuarie 2017, Curtea a menţionat că autorităţile publice au obligaţia constituţională să colaboreze, aplicând principiului separaţiei şi echilibrului puterilor. Șeful statului poate să refuze o singură dată propunerea Premierului de numire a unei persoane într-o funcţie vacantă de ministru şi să-i ceară să facă o altă propunere. Ulterior, o nouă persoană sau aceeași candidatură reiterată pentru funcţia de ministru, Preşedintele este obligat să o numească” – mai precizează MJ.

Doina Secrieru 

Share