Mircea Buga: Țara noastră are nevoie de indicatorii de sănătate la nivelul celor din regiunile europene
Pe 10 iulie 2015, a avut loc Şedinţei Consiliului Sectorial de Sănătate în Domeniul Asistenţei Externe. La întrunire au participat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai organizaţiilor internaţionale partenere ale Ministerului Sănătăţii, ce implementează proiecte de asistenţă externă în domeniul dat.
La începutul şedinţei, ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Mircea Buga, a mulţumit comunităţii donatorilor pentru implicarea activă şi suportul constant acordat sistemului de sănătate, menţionând că: „ţara noastră are nevoie de indicatorii de sănătate la nivelul celor din regiunile europene, iar calitatea și rentabilitatea asistenţei medicale spitaliceşti are şi ea nevoie de îmbunătăţiri.”
Ulterior au fost prezentate două proiecte de perspectivă: „Asigurarea calității și eficienței serviciilor medicale în Republica Moldova”, care se referă la îmbunătăţirea continuă a calităţii şi sporirea accesibilităţii serviciilor medicale, şi „Suport în reforma serviciilor de sănătate mentală în Moldova ”, proiect finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, care prevede îmbunătățirea bunăstării utilizatorilor de servicii de sănătate mintală prin acces la serviciile de sănătate mintală la nivel de comunitate, cât mai aproape de casele lor.
Totodată, Secretarul de Stat al Ministerului Sănătăţii, Nicolae Jelamschi, a prezentat noua structură a Ministerului Sănătății și a rețelei instituționale pentru suportul implementării reformelor în cadrul sectorului sănătății,http://www.ms.gov.md/?q=n ode/8113.
Consiliul Sectorial de Sănătate în domeniul asistenţei externe se întruneşte trimestrial pentru a pune în discuţie subiecte importante din domeniul sănătăţii.
Consiliul Sectorial de Sănătate în domeniul asistenţei externe se întruneşte trimestrial pentru a pune în discuţie subiecte importante din domeniul sănătăţii.
Doina Secrieru
Share