Mircea Buga: “Am rămas surprins să găsesc menționat numele meu în textul presupusului proces-verbal”

Mircea Buga: “Am rămas surprins să găsesc menționat numele meu în textul presupusului proces-verbal”

“Am rămas surprins să găsesc menționat numele meu în textul presupusului proces-verbal al audierii dlui Ilan Shor și in unele comentarii ulterioare apărute în mass-media. De aceea vin cu anumite precizări, pentru a evita potențialele speculații în ceea ce mă privește”, menționează ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Mircea Buga, ex-director CNAM, într-o postare pe o rețea de socializare.

El mai spune că: “Conform legislației, CNAM poate investi mijloace bănești temporar disponibile în hârtii de valoare de stat și depozite bancare. Această posibilitate a fost folosită pe parcursul anilor (în colaborare și discuții cu mai multe instituții bancare) ca o modalitate de suplimentare a fondurilor de asigurări pentru a putea fi procurate mai multe servicii medicale. Controalele efectuate anual nu au depistat ilegalități, iar cifrele depozitelor și dobânzile obținute se regăsesc în rapoartele anuale aprobate de Parlament, depozitele fiind returnate la contul trezorerial.

În calitatea mea de director general al CNAM am acționat în strictă conformitate cu prevederile legale și statutul organizației, iar mențiunile din presupusul proces-verbal și din anumite surse media le consider regretabile și total neavenite. Mai mult decât atât, nu am acceptat niciodată presiuni asupra propriei mele persoane și nici imixtiuni în activitatea CNAM.

În această ordine de idei îndemn instituțiile media să se abțină de la publicarea materialelor speculatorii și să lase organele de drept să își exercite competențele”.

Doina Secrieru

Share