Ministrul Justiției: Activitatea efectuată cu grupul de experți NORLAM este „o fereastră de speranță”

Ministrul Justiției: Activitatea efectuată cu grupul de experți NORLAM este „o fereastră de speranță”

Probleme vizând corecția femeilor deținute și a copiilor minori au fost analizate în cadrul unei conferințe, organizate de Ministerul Justiției, Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP), cu susținerea Misiunii Norvegiene de Experți pentru Promovarea Supremației Legii (NORLAM), potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a afirmat că activitatea efectuată în comun cu grupul de experți ai misiunii este „o fereastră de speranță, pentru remodelarea proceselor din penitenciare. Vom colabora și în continuare cu ai noștri colegi din Norvegia privind măsurile optimizării metodelor de corecție și să prevenim recidiva”.

Șefa misiunii NORLAM, Siri Fjørtoft, a enunțat că „educația este cea mai puternică armă ce poate schimba lumea, citându-l pe Nelson Mandela. Oamenii după gratii pot crește doar dacă au un mediu favorabil. Reintegrarea și resocializarea este posibilă, însă condițiile actuale ale sistemului penitenciar urmează a fi îmbunătățite”.

Grupul de experți și-a propus să sensibilizeze opinia publică și reprezentanții sectorului justiției pentru a soluționa problemele ce le întâmpină zilnic femeile și minorii aflați în detenție, dar și impactul vieții după gratii pentru viitorul acestora.

NORLAM a cercetat în Moldova mai multe aspecte din acest domeniu: supraaglomerarea penitenciarelor, accesul limitat la servicii medicale și locuri de muncă, posibilitățile unei alimentații echilibrate, focusarea angajaților DIP pe procesele de reeducare.

Proiectul a consolidat efortul comun al instituțiilor statului, axat pe garantarea respectării drepturilor omului și reintegrării deținuților în societate după ispășirea pedepsei.

Doina Secrieru

Share