Ministrul Galbur: „Sunt multe lucruri bune care se întâmplă în prezent şi care vor avea efect pe termen lung”
Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, l-a primit pe Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în Republica Moldova cu reşedinţa la Kiev, Guillaume Scheurer, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul întrevederii, a fost abordat stadiul actual al cooperării bilaterale moldo-elveţiene, asistenţa acordată prin intermediul Biroului de Cooperare al Elveţiei la Chişinău, precum şi colaborarea în cadrul structurilor internaţionale.
Ministrul Andrei Galbur a apreciat înalt sprijinul Elveţiei la nivel economic, dar şi politic, subliniind importanţa intensificării dialogului dintre Guvernele şi Parlamentele celor două ţări.
La rândul său, Ambasadorul Scheurer a menţionat că ţara sa va susține și de acum încolo proiecte în sectoare precum sănătatea, descentralizarea, migraţia, etc.
Oficialii au mai efectuat un schimb de opinii pe marginea situaţiei social-politice din Republica Moldova, şeful diplomaţiei moldovene reliefând, în context, că în pofida reformelor deloc uşoare, Chişinăul este motivat să continue implementarea Acordului de Asociere cu UE, care stă la temelia programului de guvernare.
„Sunt multe lucruri bune care se întâmplă în prezent şi care vor avea efect pe termen lung, inclusiv cu scopul de a face Republica Moldova mai atractivă pentru investitori. Vom demonstra că modelul de dezvoltare european, pe care l-am ales, este cel mai potrivit pentru Republica Moldova”, a conchis Ministrul.
Doina Secrieru