Ministrul de Interne: Vom aplica legea pentru cei care în această perioadă pun viața proprie și a celor din jur în pericol. #StațiAcasă

Ministrul de Interne: Vom aplica legea pentru cei care în această perioadă pun viața proprie și a celor din jur în pericol. #StațiAcasă

Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a venit cu un mesaj către cetățeni, informează Oficial. 

Într-o postare pe o rețea de socializare, Pavel Voicu a menționat că trecem printr-o perioadă de grea încercare.

„Acum, ca niciodată contează să dăm dovadă de unitate și solidaritate. Angajații MAI, alături de colegii din Guvern, sunt antrenați 24 din 24 de ore la prevenirea și combaterea virusului. Avem misiunea de a informa oamenii despre pericole, dar și de a penaliza în situații în care oamenii au o atitudine neglijentă față de măsurile stabilite de Stat. Din momentul intrării în vigoare a prevederilor cu privire la înăsprirea și aplicarea pedepselor pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului Covid-19, angajații IGP au documentat 66 de cazuri, până în prezent. Astfel, în total au fost aplicate amenzi care depășesc suma de 1 mil. 300 mii lei. 24 din procesele verbale întocmite sunt încălcări ale persoanelor fizice, 19 agenți economici și 23 de transportatori de pasageri. Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități, normele de igienă, restricțiile de transportare a călătorilor, pentru nesubordonare și comportament agresiv în raport cu angajații sistemului medical și alte abateri. Din numele echipei MAI, a colegilor din cadrul sistemului medical și tuturor celor care luptă acum cu pandemia, solicităm cetățenilor Republicii Moldova să vină în suportul instituțiilor statului care depun maxim efort și să respecte toate măsurile prevăzute pe întreaga perioadă a stării de urgență. Mizăm pe conștiința și responsabilitatea oamenilor și suntem gata să intervenim pentru a oferi ajutorul necesar. Totodată, vom aplica legea pentru cei care în această perioadă pun viața proprie și a celor din jur în pericol. #StațiAcasă și împreună vom reuși!”, a scris Voicu.

Andriana Cheptine 

Share