Ministrul de Interne a primit oaspeți din Georgia

Ministrul de Interne a primit oaspeți din Georgia

Astăzi, 4 iulie 2016, ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan a avut o întrevedere cu delegaţia de nivel înalt a Ministerului Afacerilor Interne al Georgiei, condusă de Merab Malania, viceministru al afacerilor interne, delegaţie aflată în vizită în Republica Moldova, în perioada 04 – 06 iulie 2016.

Scopul vizitei delegaţiei georgiene este familiarizarea cu activitatea Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, Inspectoratului General al Poliției, Întreprinderii de Stat Servicii Pază a MAI, precum şi altor autorităţi administrative şi instituţii din subordinea MAI, în contextul desfășurării procesului de reformare instituțională a MAI al Georgiei.

Potrivit unui comunicat, ministrul Alexandru Jizdan a apreciat înalt dialogul bilateral moldo-georgian care este unul progresiv, reliefându-se atât în cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor interne la nivel strategic, cât şi operaţional.

Ministru Jizdan a reiterat importanţa conlucrării cu autorităţile georgiene, care s-a consolidat considerabil în ultimii ani, în special prin colaborarea în cadrul numeroaselor vizite în cadrul MAI al Republicii Moldova, în vederea preluării bunelor practici ale Republicii Moldova privind liberalizarea regimului de vize cu UE.

Partea georgiană s-a arătat interesată de preluarea practicii părţii moldoveneşti privind reforma în domeniul trupelor de carabinieri, precum şi proiectul Strategiei privind dezvoltarea trupelor de carabinieri pentru 2016-2020 şi cooperarea bilaterală pe dimensiunea afacerilor interne cu Întreprinderea de Stat Servicii Pază a MAI.

Totodată, în cadrul întrevederii bilaterale, ministrul afacerilor interne a trecut în revistă priorităţile de reformare ale instituţiei la nivel strategic.

Viceministrul afacerilor interne, Merab Malania a subliniat că partea georgiană este interesată de a prelua experiența RM post liberalizare a regimului de vize.

Ministrul Alexandru Jizdan, a subliniat că în procesul actual al dezvoltării reformei MAI se pune accent pe delimitarea clară a competențelor de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, rolul sistemului dual, asistența acordată de către partenerii de dezvoltare în cadrul dezvoltării și implementării politicilor.

La fel, în cadrul parteneriatului de colaborare, a fost solicitată asistența de preluare a bunelor practici de către reprezentanții MAI ai RM privind dezvoltarea Centrului comun de instruire din Georgia. Viceministrul M. Malania a dat asigurări că partea moldovenească va recepționa orice informație de care are nevoie.

În concluzie, părţile s-au arătat disponibile de a continua activităţile mutual constructive şi benefice în derulare, atât la nivel strategic, cît şi operaţional în domeniul afacerilor interne, precum şi întreprinderea eforturilor comune pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere.

În cadrul vizitei delegației oficiale, este organizată o vizită de lucru în teritoriu, unde partea georgiană va fi familiarizată cu activitatea unui inspectorat de poliție din regiune.

m1 m2 m3 m4

Doina Secrieru

Share