Ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite vine în R.Moldova

Ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite vine în R.Moldova

La 10 iulie 2017, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, îl va primi, la Reşedinţa de Stat (Str. Nicolae Iorga, 23), pe Ministrul Afacerilor Externe și Cooperarii Internaționale al Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Abdullah Bin Zayed Al Nahyan.

Potrivit unui comunicat de presă, oficialii urmează să abordeze subiectele de actualitate de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-emirateze, precum şi oportunităţile de aprofundare a dialogului politic, economic şi investiţional.

De asemenea, este preconizată semnarea a două Acorduri bilaterale: privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor și privind evitarea dublei impuneri şi prevenirii evaziunii fiscale cu referire la impozitele pe venit şi pe proprietate. Noul cadru juridic urmând să ofere noi oportunităţi investiţionale reciproce, prin crearea condițiilor favorabile mediului de afaceri din ambele state.

Cu prilejul vizitei la Chişinău, ministrul de externe emiratez, Şeic Abdullah Bin Zayed Al Nahyan, va mai avea o serie de întrevederi cu Preşedintele Igor Dodon, Președintele Parlamentului Andrian Candu şi Prim-ministrul Pavel Filip.

Oportunităţi pentru presă:
La ora 17.35, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, şi Ministrul Afacerilor Externe și Cooperarii Internaționale al Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Abdullah Bin Zayed Al Nahyan, vor face o declaraţie de presă comună.
Mihaela Rotari
Share