Ministrul Cebotari: Sarcinile penitenciarelor și probațiunii este reeducarea persoanelor care au comis infracțiuni

Ministrul Cebotari: Sarcinile penitenciarelor și probațiunii este reeducarea persoanelor care au comis infracțiuni

O mai bună colaborare dintre sistemul penitenciar și cel al probațiunii, extinderea ofertei de programe pentru pregătirea profesională și reabilitarea deținuților, implicarea mai activă a organizațiilor societății civile – acestea sunt, potrivit participanților unei mese rotunde, organizate, la Ministerul Justiției, câteva condiții esențiale pentru reintegrarea cu succes în societate a persoanelor liberate condiționat de pedeapsa cu închisoarea.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, masa rotundă cu subiectul: „Probațiunea și penitenciarele – efort conjugat în pregătirea pentru reintegrarea socială a deținuților”, se desfășoară la Ministerul Justiției, în zilele de 9 și 10 iunie 2016. Participă specialiști din domeniu, profesioniști ai actului de justiție (procurori, judecători), reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, experți din Georgia, Letonia și România.

În debutul evenimentului, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a amintit că în ultimele săptămâni au avut loc discuții și dezbateri foarte bune asupra sistemului de ispășire a pedepsei și strategiei de dezvoltare a probațiunii. „Ministerul Justiției și Guvernul Republicii Moldova au ajuns la maturitatea de a înțelege că aceste 2 elemente sunt deosebit de importante prin rolul ce-l au în exercițiul justiției. Vrem să facem o reinventariere a acestor instituții. Sarcina pusă în fața lor este reeducarea persoanelor care au comis infracțiuni și resocializarea acestora, pentru a-i ajuta să fie un plus valoare a societății și nu oameni pe care lumea îi izolează. Ținem cont mai ales de vârsta persoanelor care comit abateri. Ele pot contribui la multe lucruri bune prin munca lor, având un grad de inteligență destul de avansat. Trebuie pedepsiți pentru infracțiunile și abaterile ce le comit, dar nu prin izolarea pe o perioada îndelungată”, a spus ministrul Justiției.

Potrivit directorului interimar al Inspectoratului Național de Probațiune, Vladimir Popa, subiectul propus este „o chestiune care necesită multe discuții, dar și mai mult – acțiuni. În dependență de cum noi în comun vom face această pregătire a persoanelor deținute în penitenciare, așa va fi viața lor la libertate. În detenție omul deseori își pierde multe capacități, deoarece acolo este o societate diferită de cea de după gratii. Astfel, implicarea noastră în viața acestui deținut este foarte importantă și este necesar să fie într-un spectru pozitiv”.

„În 2013 am semnat acordul de parteneriat, prin reflectarea responsabilităților ambelor instituții. Societatea nu poate fi supusă pericolului de 2 ori: atunci când încalcă legea, drepturile persoanelor fizice și juridice, apoi când ies la libertate și există un grad mare de recidivă. Acum depunem efort pentru implementarea practicilor internaționale. Vom reuși restabilirea relațiilor din familie, integrarea în activități de instruire, antrenarea în câmpul muncii pentru a fi utili societății”, susține Igor Guja, directorul în exercițiu al Departamentului Instituțiilor Penitenciare.

Evenimentul se va încheia cu formularea unor recomandări concrete pentru îmbunătățirea cooperării inter-instituționale și armonizarea intervențiilor de resocializare în penitenciare și sistemul de probațiune. Scopul proiectului este îmbunătățirea politicilor și practicilor în vederea reintegrării sociale a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.

Masa rotundă este organizată de Proiectul UE „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare din Moldova”, în parteneriat cu Ministerul Justiției, Inspectoratul Național de Probațiune (INP) și Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP). Proiectul oferă expertiză, asistență tehnică sistemelor penitenciar și al probațiunii, pentru coordonarea eforturilor actorilor implicați pentru resocializarea cu succes a persoanelor liberate din penitenciare.

Mihaela Rotari

Share