Ministrul Apărării pleacă azi la Bucureşti! Iată cu ce scop

Ministrul Apărării pleacă azi la Bucureşti! Iată cu ce scop

Ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, efectuează, în perioada 19-20 mai curent, o vizită oficială în România, la invitaţia omologului său, Mircea Duşa.

În cadrul convorbirilor oficiale, cei doi miniştri vor aborda teme referitoare la relaţiile militare bilaterale, dar şi aspecte privind situaţia regională.

Agenda vizitei ministrului Apărării în România cuprinde şi discuţii cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

De asemenea, Viorel Cibotaru va vizita Academia Tehnică Militară şi Universitatea Naţională de Apărare.

 

Mihaela Rotari

Share