Ministrul Agriculturii, în vizită de lucru la Briceni

Ministrul Agriculturii, în vizită de lucru la Briceni

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, și directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Nicolae Ciubuc, au efectuat marți, 16 august, o vizită de lucru în raionul Briceni, unde a avut loc o ședință cu participarea conducerii raionului și a producătorilor agricoli din regiune. 

Potrivit unui comunicat, în cadrul întrunirii au fost abordate probleme actuale din domeniul cu care se confruntă fermierii. Totodată, ministrul a punctat prioritățile de dezvoltare stabilite la nivel de minister pentru îmbunătățirea climatului de activitate a agricultorilor.

În discuțiile cu producătorii agricoli, s-a constatat că în regiune există dificultăți în ce privește accesul la ape în scopuri agricole. Potrivit lor, arendașii de lacuri le îngrădesc accesul pentru a folosi apele în irigare.

Un alt subiect discutat ține de sprijinul din partea statului agricultorilor care au înregistrat pagube în urma înghețurilor de la sfârșitul lunii aprilie. În acest sens, ministrul Eduard Grama a menționat că în cadrul Ministerului au fost create comisii, cu participarea reprezentanților Departamentului Situaţiilor Excepţionale și ai direcțiilor agricole din teritoriu, care s-au deplasat la fața locului și au inspectat livezile. Constatările comisiilor au fost aduse la cunoștința conducerii Guvernului și Departamentului Situaţiilor Excepţionale, iar în timpul apropiat urmează să aibă loc o ședință în cadrul căreia se va decide referitor la măsurile de sprijin care vor fi întreprinse. Eduard Grama a exprimat îngrijorarea față de situația în care s-au pomenit agricultorii care au avut de suferit în urma înghețurilor și a altor calamități naturale, și a precizat că ministerul este în căutare de soluții pentru asemenea situații.

Potrivit conducerii MAIA, pe agenda ministerului sunt mai multe inițiative menite să sprijine și să îmbunătățească condițiile de activitate a agricultorilor, printre acestea fiind „legea zilierilor”, „legea privind calamitățile naturale”, dar și inițiativa potrivit căreia rețelele de magazine vor fi obligate să comercializeze produse autohtone.

La rândul său, directorul interimar al AIPA, Nicola Ciubuc a punctat care sunt prevederile regulamentului de subvenționare în agricultură pentru anul curent. Întrebat de agricultori când vor fi efectuate plățile pentru datoriile la compensații, Nicolae Ciubuc a explicat că ordinele de plată au fost expediate către Trezoreria de Stat, iar în timpul apropiat banii vor ajunge pe conturile beneficiarilor. De asemenea, Nicolae Ciubuc a  menționat că de la data de 05august, când s-a dat startul procedurii de recepționare a cererilor de sprijin pentru anul 2016, în cadrul AIPA au fost recepționate circa 700 de dosare de subvenționare.

Agricultorii au adus pe agenda discuțiilor subiecte precum situația privind exportul de fructe pe piața Federației Ruse, prețul la pesticide, creditele preferențiale și altele.

În concluzie, ministrul Eduard Grama a vorbit despre experiența Poloniei în depășirea problemelor ce țin de diversificarea piețelor și asocierea agricultorilor pentru promovarea și apărarea intereselor comune.

Mihaela Rotari

Share