Ministru: Avem 1 200 km de drumuri, este imposibil să nu se comită gafe
Peste 500 km de drumuri au fost reparate sau construite, iar alte 200 km se află în lucru și vor fi finalizați în viitorul apropiat. Acestea sunt datele privind implementarea programului „Drumuri bune pentru Moldova” prezentate de către ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, transmite Oficial.
Chiril Gaburici a spus că de acest proiect trebuie să beneficieze fiecare locuitor din țară.
„Am fost conștienți că este un proiect fără precedent și fiecare locuitor din țară va fi cu ochiul pe lucrările executate la fiecare drum. De la început am pus accent pe calitate. Am mers, personal, să verific fiecare tronson de drum, unde s-au sesizat probleme. Mulțumesc cetățenilor care au semnalat probleme și îndemnăm și în continuare să ne sesizeze. Fiecare tronson de drum este expertizat de Administrația de Stat a Drumurilor și abia după este dat în exploatare.
Avem 1 200 km de drumuri, este imposibil să nu se comită gafe. Am avut mai multe situații de diferite genuri. Săptămâna trecută am vizitat 2 localități, unde am văzut cum chiar primarii, două doamne, s-au implicat în mersul lucrărilor. Pentru a mă asigura că lucrările derulează calitativ, voi merge în localități pentru a verifica”, a spus Chiril Gaburici.
La rândul său, Anatol Usatîi, secretarul de stat în domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor, a oferit mai multe date despre întreg proiectul.
„Avem 2 indicatoare ce trebuie verificate – timpul și executarea lucrărilor. Programul a fost lansat la 3 martie și deschis la 16 aprilie. Din prima rundă s-au adjudecat 24 de contracte, la altele 10 a fost nevoie de rundă suplimentară de selecție. Ultimele contracte au fost semnate la 2 iulie, primele – formal, la 4 iunie. Suntem în lucru de 2 luni și 10 zile. Ritmul de executare a lucrărilor a fost afectat de ploile din iulie. Mai mult de 40% din drumuri deja sunt finalizate.
În mai mult de 15 raioane executarea lucrărilor depășește 50%. În raionul Dubăsari acestea s-au finalizat. În unele raioane media de progres este scăzută din cauză că – contractorul a decis că va merge cu lucrările raion după raion. La moment sunt utilizate 15 uzine de asfalt”, a spus Anatol Usatîi.
Mai multă informație despre mersul lucrărilor poate fi vizualizată pe site-ul drumuribune.md.
Doina Secrieru
E si normal ca se comit gafe, dar aici nu putem invinui ministrul sau guvernarea. Sunt oamenii care se ocupa nemijlocit de reparatie cei care se fac responsabili.
Evident, pentru prima data in Moldova se face asa un volum de lucru.