Ministerul Sănătății a aprobat planul de înmatriculare la studii de rezidențiat pentru anii 2016-2017
În scopul asigurării populației cu medici specialiști în diferite domenii, Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care a aprobat planul de înmatriculare la studii de rezidențiat pentru anii 2016-2017.
Totodată, documentul prevede că Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” va organiza concursul de admitere în rezidențiat, în conformitate cu Planul de înmatriculare aprobat, după care va prezenta Ministerului Sănătății lista persoanelor admise la studiile postuniversitare prin rezidențiat, în baza rezultatelor concursului desfășurat. Ulterior, instituția de învățământ va organiza semnarea contractelor de studii postuniversitare prin rezidențiat, de către medicii rezidenți cu USMF ”Nicolae Testemițanu” și de plasare în câmpul muncii a medicilor și farmaciștilor, cu Ministerul Sănătății, în conformitate cu actele normative în vigoare.
La rândul său, Ministerul Sănătății va monitoriza organizarea și desfășurarea concursului de admitere în rezidențiat și semnarea de către rezidenți și conducătorii IMSP a contractelor individuale de muncă. Totodată, ministerul va elabora proiectul de ordin cu privire la aprobarea admiterii la studiile postuniversitare prin rezidențiat, în baza rezultatelor concursului desfășurat și semnării contractelor individuale de muncă.
Ministerul Sănătății menționează că, specialitățile aprobate și numărul locurilor pentru admitere este aprobat reieșind atât din necesitatea instituțiilor medicale în specialiști, prognoza pentru următorii ani în cadre medicale, numărul rezidenților care sunt deja în proces de formare profesională în anii 2, 3 și 4 de rezidențiat, capacitățile clinicilor universitare de pregătire a specialiștilor, cât și din strategiile și planurile de dezvoltare a serviciilor medicale la nivel de instituții și de sistem de sănătate.
Mihaela Rotari