Ministerul Economiei: Educaţia antreprenorială trebuie să devină cheia creşterii competitivităţii IMM-urilor
“Educaţia antreprenorială trebuie să devină cheia creşterii competitivităţii IMM-urilor”, – declaraţia aparţine Secretarului de stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii la evenimentul de deschidere a atelierelor de lucru dedicate educaţiei antreprenoriale și sporirii capacităţilor femeilor de afaceri, organizate, astăzi, de Ministerul Economiei în colaborare cu Fundația Europeană de Formare (ETF), Ministerul Educației și Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Atelierele vor avea loc în perioada 17-19 februarie curent şi vor întruni reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Delegației UE în RM, Ministerului Educației, ODIMM ş.a.
La deschiderea primului atelier, Lilia Palii a subliniat utilitatea aplicării Small Business Act ca instrument eficient pentru îmbunătățirea și monitorizarea politicilor de dezvoltare a sectorului IMM-urilor atât în țările Parteneriatului Estic (PaE), cât şi în Republica Moldova pentru valorificarea potenţialului de creştere a IMM-urilor. În context, Secretarul de stat a menţionat că educaţia antreprenorială trebuie să devină cheia sporirii competitivităţii IMM-urilor, de care depinde dezvoltarea sustenabilă a economiei naţionale.
Agenda atelierelor include prezentarea rezultatele preliminare ale evaluării eficienței politicilor și programelor implementate în ţara noastră pentru promovarea educației antreprenoriale și dezvoltării abilităţilor de administrare a întreprinderilor la femei, dar şi dezbateri asupra cadrului și metodologiei de analiză a indicatorilor de progres.
Cel de al doilea atelier se va desfăşura la 18 februarie şi se va axa pe tematica antreprenoriatului feminin, iar cel de al treilea va avea loc la 19 februarie şi va include discuţii despre dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale. Atelierul va fi moderat de reprezentanţii ODIMM, instituţia care pune în aplicare programe de educație antreprenorială non-formală din ţara noastră. La ora actuală ODIMM implementează un şir de programe care conţin componenta de formare antreprenorială precum Programul pentru Gestiunea Eficientă a Afacerii, Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor. Aceste programe sunt finanțate din bugetul de stat cu suportul Uniunii Europene și sunt incluse în cadrul documentelor de politici din domeniu.
În baza rezultatelor primei evaluări SBA Ministerul Economiei a elaborat Strategia de Dezvoltare a Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova pentru anii 2012-2020, una din principalele realizări în procesul de ajustare a documentelor de politici strategice în domeniu. La cea de a doua etapă a evaluării SBA va fi efectuată o analiză mai detaliată a progreselor înregistrate, dar şi a punctelor forte și slabe ale cadrului de politici existent.
Maria Roșca