Memorandum de cooperare dintre RM și Coreea, semnat

Memorandum de cooperare dintre RM și Coreea, semnat

Ministrul Educației Corina Fusu a semnat ieri, 21 septembrie 2015, un Memorandum de Înțelegere cu Directorul Oficiului Special de Auto-Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju din Republica Coreea, dl Lee Seok Mun, cu privire la un proiect de asistență în domeniul consolidării capacităților cadrelor didactice de utilizarea a tehnologiilor informaționale în procesul de predare.

Cu sprijinul partenerilor coreeni, care au o experiență inedită în domeniu, va fi perfecționat sistemul de implementare a tehnologiilor informaționale în educație. Conform proiectului, anual un grup de profesori din Moldova vor fi instruiți în Korea și experții coreeni vor organiza instruiri în Republica Moldova. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi donate dispozitive digitale instituțiilor de învățământ din țară.

Memorandumul este semnat pe o perioadă de 3 ani, cu dreptul de va fi extins automat pentru perioade succesive de trei ani.

În cadrul proiectului, Ministerul Educației a dotat în primele luni ale anului 2015, 40 de școli și 5 centre de formare continuă, cu 45 de table interactive și 145 de computere în sumă de 200.000 dolari SUA.
Adițional, alte activități precum dezvoltarea portalului educațional pentru studenți, profesori și părinți; dezvoltarea repozitoriului digital pentru conținuturi educaționale și dezvoltarea conceptului manualului digital, sunt în proces de realizare și se preconizează să fie lansate anul viitor.

Reamintim că Republica Coreea, deja de mai mulți ani acordă sprijin în domeniul Tehnologiilor Informaționale Republicii Moldova. Menționăm în special proiectul „Smart Classroom” implementat cu sprijinul Agenției Coreene pentru Cooperare Internațională (KOICA), care promovează utilizarea tehnologiilor informaționale în procesul de predare prin oferirea suportului, instrumentelor şi serviciilor necesare instituțiilor de învățământ beneficiare. În cadrul proiectului, Ministerul Educației a dotat în primele luni ale anului 2015, 40 de școli și 5 centre de formare continuă, cu 45 de table interactive și 145 de computere în sumă de 200.000 USD.

 

Doina Secrieru

Share