Marius Lazurca își încheie mandatul. Ce i-a spus lui Timofti

Marius Lazurca își încheie mandatul. Ce i-a spus lui Timofti

„Acordul de Asociere a devenit principalul generator de reformă în Republica Moldova. Acest efort schimbă din temelii Republica Moldova. La fel s-a întâmplat în România și în statele din Europa centrală și răsăriteană”. Declarația a fost făcută de ambasadorul României în RM, Marius Lazurca, la o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Președintele Timofti i-a mulțumit Ambasadorului pentru activitatea sa diplomatică în Republica Moldova și pentru sprijinul oferit de România pe parcursul acestor ani, în materie de integrare europeană.

De asemenea, șeful statului a menționat intrarea în normalitate a relațiilor bilaterale, care au la bază comunitatea de istorie, cultură și limbă română.

La rândul său, Marius Lazurca și-a exprimat mulțumirea pentru reușitele Republicii Moldova în contextul parcursului european.

În cadrul întrevederii, Ambasadorul Lazurca a apreciat etalonul adus în politica de la Chișinău de Președintele Timofti, de care ar trebui să țină cont și viitorul șef de stat. „Rolul pe care l-ați jucat a fost unul providențial. Suntem în logica reformelor pro-europene deoarece dumneavoastră ați fost un element de stabilitate, dar și de rezistență, pentru că ați descurajat anumite procese riscante, la un moment dat”, a mai spus Ambasadorul Românei în Republica Moldova.

Amintim că, Marius Lazurca este Ambasador la Chișinău din 2010 și a fost decorat cu „Ordinul de Onoare” al Republicii Moldova de către Președintele Nicolae Timofti.

Mihaela Rotari

Share