Imunitatea la copil și imunodeficiențile primare, discutate în cadrul unei conferințe științifice naționale
Imunitatea este un sistem de apărare specifică organismului față de agresorii externi, cum ar fi: virusuri, bacterii, fungi, protozoare, toxine, cât și față de propriile molecule și unele celule degradate sau modificate. Despre aceasta, dar și despre alte aspecte ale imunității s-a discutat astăzi, 3 noiembrie 2017, în cadrul unei conferinţe științifice naționale cu participare internaţională, cu genericul Imunitatea copilului şi imunodeficienţele primare.
Evenimentul, organizat de Clinica de Pneumologie a Departamentului Pediatrie al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, a întrunit medici pediatri, medici de familie, pneumologi, imunologi, cercetători din domeniu şi cadre științifico-didactice.
Prezent la eveniment, secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlcă, a venit cu un cuvânt de salut, menționând următoarele: „Subiectul pe care îl veți aborda astăzi este unul foarte important pentru că, în primul rând, vorbim despre copii, care, de fapt, sunt o investiție în viitorul acestei țări. Avem de învățat și de preluat experiența avansată a specialiștilor internaționali, care astăzi vor prezenta cele mai noi descoperiri din domeniu”.
Profesorul universitar Ghenadie Curocichin, șeful Departamentului Știință, a venit cu un mesaj din partea administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, remarcând semnificaţia desfășurării acestui eveniment la Universitatea noastră. „Ne bucură faptul că, în cadrul conferinței, problema imunodeficienței întrunește un spectru larg atât de experți, cât și de medici practicieni, unde problema va fi discutată multidirecţional, începând cu bazele moleculare și finalizând cu recuperarea micilor pacienți, care suferă de imunodeficiență”, a subliniat profesorul.
Academiciana Eva Gudumac a accentuat utilitatea acestei conferințe pentru toți cei prezenți şi necesitatea schimbului de experiență între personalitățile notorii și specialiștii remarcabili atât de peste hotare, cât și cei din țară. „Tema conferinței este una actuală și derivă din faptul că actualmente noile tehnici de diagnostic și tratament sunt într-o continuă dezvoltare, ceea ce ne permite și nouă astăzi de a ne perfecționa în domeniu și de a recunoaște mai bine cauzele care duc la aceste îmbolnăviri a copiilor. Sunt convinsă că toate rapoartele care vor fi prezentate astăzi, ne vor completa cunoștințele în ceea ce privește diagnosticul multiplelor maladii pe care le întâlnim în activitatea noastră”, a conchis profesorul universitar Eva Gudumac.
La fel, au fost abordate subiecte privind imunitatea copilului frecvent bolnav și programele individualizate de recuperare, metodele de evaluare a imunităţii, defectele sistemului imun, sindroame de imunodeficienţă primară şi secundară, aspecte ale tratamentului şi recuperării copiilor cu imunitatea imunocompromisă ş.a.
La forum au participat invitaţi speciali – profesori din Rusia, România, Ungaria, Canada, SUA, care au prezentat cele mai recente metode de diagnostic şi tratament în domeniu, și anume: aspectul genomic al imunității neonatale, diagnosticul genetic al imunodeficiențelor primare, pașii de diagnostic în hipogamaglobulinemii, boala diareică la sugar ș.a.
Mihaela Rotari