Managementul de protecţie integrată al dăunătorilor  – discutat la nivel internațional, la Chișinău

Managementul de protecţie integrată al dăunătorilor – discutat la nivel internațional, la Chișinău

Experți internaționali invitaţi de FAO, împreună cu reprezentanți ai ministerelor din Georgia, Ucraina, Armenia și Moldova, se reunesc într-o conferință de trei zile la Chișinău pentru a împărtăși experiența lor în implementarea sistemului de protecţie integrată al plantelor (IPM) și pentru a identifica oportunități pentru promovarea tehnicilor IPM pentru o adoptare mai largă.

Avetik Nersisyan, ofiţer pe producerea şi protecţia plantelor al FAO, a subliniat, în comentariile de deschidere, importanța schimbului de cunoștințe și experiență la nivel regional deoarece fermierii și autoritățile de reglementare din regiune se confruntă cu probleme similare care pot fi rezolvate cu soluții similare. „Folosirea experienței din regiune va reduce costurile implementării și va crește impactul”, a declarat oficialul FAO.

În cadrul conferinței regionale, se va prezenta proiectul Programului Național IPM din Moldova, elaborat cu suportul FAO, celor 45 de experţi participanți. În urma prezentării, experții vor lucra în grupuri pentru a genera comentarii utile, pe baza experienței lor, pe fiecare capitol.

„Autoritățile și agricultorii din Moldova sunt pregătiți și dispuși să implementeze IPM la nivel național prin Programul Național și apreciem pe deplin sprijinul FAO în elaborarea documentului, precum și expertiza și experiența internațională oferite prin acest eveniment”, a declarat Vasile Luca, Viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Al doilea scop principal al reuniunii este consolidarea cunoștințelor cadrelor responsabile din țată cu privire la aspectele actuale ale implementării IPM și promovarea aplicării acestei abordări în ceea ce privește producția de pomuşoare din regiune.

„Producția de pomuşoare are un potențial ridicat în Moldova, în special pentru crearea surselor suplimentare de venit pentru micii producători, iar IPM poate avea un impact deosebit asupra producției atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. De aceea, în cadrul acestei conferințe am pus un accent deosebit pe producția de pomuşoare analizând aceste culturi cu metode și rezultate specifice „, a precizat Tudor Robu, adjunctul Reprezentantului FAO în Moldova.

A treia zi a conferinței va fi o zi dedicată vizitei in teren. Participanții vor vizita două școli de fermieri unde cu success se aplică deja tehnicile IPM .

Evenimentul este organizat în cadrul a două proiecte implementate de FAO în Moldova – Consolidarea capacității fermierilor mici în producția națională de pomuşoare și Sprijin pentru adaptarea și implementarea managementului integrat al dăunătorilor în Moldova.

 

Doina Secrieru

Share