Mâine este ultima zi când pot fi depuse actele pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral la alegerile din 19 mai 2024

Mâine este ultima zi când pot fi depuse actele pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral la alegerile din 19 mai 2024

Comisia Electorală Centrală anunță că mâine, 19 aprilie 2024, este ultima zi când pot fi depuse actele pentru înregistrare în calitate de concurent electoral în cele 9 localități unde vor avea loc alegeri locale noi și parțiale.

Consiliile electorale de circumscripție au la dispoziție 7 zile pentru examinarea dosarelor și pentru a înregistra sau a refuza înregistrarea în cursa electorală.

De asemenea, până mâine, concurenții electorali înregistrați pot face ultimele modificări în listele de candidați la funcția de consilier, prin solicitarea înlocuirii unui candidat din listă prin retragerea acestuia și desemnarea unui alt candidat, dar și prin completarea listei.

Pe data de 19 mai 2024 vor avea loc alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliilor locale în localitățile Cairaclia și Salcia, raionul Taraclia, Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, dar și pentru alegerea primarului în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, orașul Bucovăț, raionul Strășeni, satul Sagaidac, raionul Cimișlia și comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova

De asemenea, în aceeași zi, vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în localitățile Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, precum și alegeri parțiale pentru o nouă componență a consiliului local al comunei Cealîc, raionul Taraclia.

Mai multe informații despre alegerile locale noi și parțiale din 19 mai 2024 puteți vedea pe pagina web oficială a Comisiei www.cec.md, rubrica „Alegeri locale noi 19.05.24”.

Share