MAIA și Agenția Cehă pentru Dezvoltare vor semna un memorandum de susținere a agriculturii ecologice

MAIA și Agenția Cehă pentru Dezvoltare vor semna un memorandum de susținere a agriculturii ecologice

Relațiile bilaterale moldo-cehe în domeniul agroindustrial a fost subiectul discuțiilor în cadrul întrevederii Ministrului Eduard Grama cu Excelența Sa Zdeněk Krejčí, Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, care a avut loc joi, 12 mai, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Conducerea MAIA a adus mulțumiri și aprecieri înalte pentru sprijinul continuu oferit de partea  cehă pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar din Republica Moldova, în special oferit de Agenția Cehă pentru Dezvoltare, prin intermediul căreia au fost implementate mai multe proiecte de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural. Unul din proiectele importante pentru sector, implementate cu susținerea părţii cehe este Crearea și implementarea Registrului Vitivinicol al Republicii Moldova.

La rândul său Excelența Sa Zdeněk Krejčí, a menționat că agricultura reprezintă un domeniul foarte important al relațiilor bilaterale.

Părțile au discutat despre vizita Prim-ministrului Republicii Cehe, Bohuslav Sobotka, în Republica Moldova, care va avea loc în perioada 9-10 iunie. În cadrul vizitei se preconizează semnarea de către MAIA și Agenția Cehă pentru Dezvoltare a unui memorandum de susținere a agriculturii ecologice. De asemenea, Ministrul Eduard Grama a propus organizarea unei întruniri a antreprenorilor care vor face parte din delegația cehă cu reprezentanții sectorului agroindustrial din Republica Moldova.

Un subiect aparte în cadrul discuțiilor a constituit suportul pentru elaborarea conceptului Sistemului Informațional Automatizat „Registrul de Horticultură şi Plantații Multianuale” şi „Registrul culturilor de câmp”. Conform informației primite de la Ambasada Cehă, procesul de identificare a proiectelor spre realizare în 2017-2019, a fost inițiat deja de către Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Registrele sus-menționate ar putea fi eventual finanțate în cadrul sectorului prioritar „suportul administrației publice centrale/serviciilor publice”.

De menţionat că, Republica Cehă este unul dintre cei mai activi susținători ai parcursului european, Republica Moldova fiind una din cele cinci ţări prioritare în lume care beneficiază de asistența pentru dezvoltare oferită de Guvernul de la Praga.

 

c1

Maria Roșca

Share