Maia Sandu ia atitudine: Nu mi-au lăsat о altă opțiune decât să fac publică aceasta adresare
Ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, a luat atitudine referitor la unele decizii ale instanțelor judecătorești ce vizează Ministerul. În acest sens, ea a publicat o scrisoare deschisă către președintele și membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Domnule preşedinte, domnilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,
Am decis sa vin cu această scrisoare deschisă după ce am încercat, în repetate rinduri, sa
comunic prin metode birocratice despre experience dificile prin care a trecut Ministerul
Educatiei in procesul de solutionare a unor cazuri in justitie. Am trimis mai multe scrisori la
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) in care mi-am exprimat îngrijorarea fata de unele
decizii ale instantelor judecatoresti, inclusiv am încercat sa obtin acceptul de a veni cu un
mesaj in fata plenului CSM. Însa raspunsurile formale oferite la solicitarile ministerului, pe de
о parte, si lipsa unui raspuns clar in ceea ce priveste participarea la sedinta in plen a CSM,
pe de alta parte, nu mi-au lasat о alta optiune decât sa fac publica aceasta adresare.
Pentru început, permiteti-mi sa nu fiu de acord cu unul dintre enunturile din scrisoarea Dvs
de raspuns, precum ca “[…] este inadmisibil ca orice functionar sa expuna in mod oficial
critici unor hotariri judecatoresti irevocabile, or, astfel de adresari pot promova doar nihilismul
juridic si lipsa de respect fata de Lege”. Ca cetatean al acestei tari, precum si in calitatea
mea de ministru, care a sprijinit pe parcursul ultimilor doi ani politicile de reformare a justitiei,
inclusiv cele de crestere a salariilor pentru judecatori, am dreptul si obligatia sa comunic
despre anumite decizii judecatoresti care, din perspectiva noastra, nu corespund legii si care
creeaza impedimente serioase in administrarea eficienta a sectorului educational.
Este ingrijorator si faptul ca una dintre scrisorile anterioare catre CSM, prin care solicitam
examinarea comportamentului unor magistrate nu numai ca nu a ajuns nici macar la colegiul
disciplinar pentru a fi pusa in discutie, ci a avut efecte adverse asupra noastra. Întâmplator
sau nu, unul dintre judecatorii care au fost vizati in materialul cu pricina a pronuntat in
perioada imediat urmatoare înca 2 decizii in defavoarea ministerului, manifestind totodata
fata de noi о atitudine tendentioasa, in contradictie cu normele de conduita pe care trebuie
sa le afiseze un magistrat in exercitarea actului de justitie.
Stiu ca CSM nu are competenta legala de a reexamina solutiile pronuntate prin hotaririle
judecatoresti. Chiar daca verdictele date de slujitorii dreptatii, despre care voi mentiona pe
parcurs, sint discutabile sub aspectul legalitatii, nu revendic revizuirea acestora. De asemenea,
sub nicio forma nu doresc ca acest mesaj sa fie perceput si interpretat ca un
semnal dat instantelor de judecata pentru „reevaluarea” deciziilor luate anterior, astfel încât
sa se dea câstig de cauza Ministerului Educatiei.
Însă ceea ce Consiliul Superior al Magistraturii – singurul organ de autoadministrare
judecatoreasca – poate si trebuie sa faca este să ia atitudine fata de actiunile magistratilor
care pronunta decizii la limita legii, sa asigure examinarea cu discernammt a fiecarui caz in
parte si, daca cele învederate se confirma, sa actioneze în consecinta. Pentru ca doar
actiunile proactive ale CSM-ului pot aduce schimbari in acest sector.
În continuare, voi prezenta doar câteva exemple de cazuri in care deciziile judecatoresti sunt,
cel putin, discutabile, din punctul nostru de vedere.
Cazul Chirosca
Anul trecut Ministerul Educatiei a eliberat din functie un director de scoala profesionala.
Temeiul de eliberare l-a constituit împlinirea de catre directorul în cauza a vârstei de 65 de
ani. Codul muncii prevede expres ca, la Tmplinirea vTrstei de 65 de ani, toti conducatorii de
institutii de stat trebuie eliberati din functie. Un atare amendament la Codul muncii a fost
aprobat încă în anul 2006.
Directorul a contestat ordinul în instanţă, invocând neretroactivitatea legilor si sustinând ca, în
raport cu el, se aplica doar legile în vigoare în momentul în care acesta fusese angajat la
serviciu, adica cele din 1986.
Surprinzator, dar judecatorul Galina Moscalciuc, de la Judecatoria Buiucani, îi da câstig de
cauza reclamantului si anuleaza ordinul de concediere. În motivare este repetat acelasi
argument: întrucât persoana respective a fost angajata în 1986, când nu exista temeiul de
concediere in legatura cu împlinirea vârstei de 65 de ani, concedierea este ilegala. Altfel
spus, unei persoane angajate în anul 1986 nu i se aplica legile adoptate dupa acest an, ci
doar cele care erau in vigoare la acel moment. Din punct de vedere juridic, о asemenea
interpretare data principiului neretroactivitatii legii nu poate fi sustinuta. Or, о lege nu poate fi
considerate ca fiind retroactive atunci când modifica pentru viitor о stare de drept nascuta
anterior şi nici atunci când suprima producerea, tot în viitor, a efectelor unei situatii juridice
constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca, în aceste cazuri, legea noua nu face altceva decât
să reglementeze modul de actiune in timpul urmator intrarii ei in vigoare. Decizia respectivă
înseamnă, de facto, că celor născuţi într-un an anume ar fi trebuit sa li se aplice pe tot parcursul
vietii doar legile in vigoare in ziua nasterii.
Daca ar fi sa tinem cont de logica magistratului si daca о atare interpretare s-ar aplica drept
precedent judiciar in raport cu alte cazuri, atunci, bunaoara, un SRL înregistrat in Registrul
comertului in 2008 va achita impozitele si taxele pe anii urmatori doar in cuantumul prevazut
de politicile bugetar-fiscale din anul 2008; un funcfionar public numit în functie pâna în anul
2008 va fi îndreptatit sa refuze depunerea declaratiei de interese personale, dat fiind faptul
ca la momentul numirii sale în functia publica nu exista Legea cu privire la conflictul de
interese. Sau, de exemplu, un judecator numit ptna in 2014, când a intrat în vigoare legea de
majorare a salariilor, nu va beneficia de salariu potrivit legii noi, ci de salariul existent la data
emiterii decretului de numire în functie. Ministerul nu a fost de acord cu decizia Judecatoriei
Buiucani si a depus apel la Curtea de Apel Chisinau. Pentru ca la data respectivă eram în concediu,
atributiile mele de serviciu fusesera delegate, conform legii, viceministrului Educaţiei Igor Grosu,
care a si semnat apelul catre instanţă. Curtea de Apel nu a dat curs cererii, argumentând prin aceea
ca apelul este semnat de altcineva decât de ministru, iar la cerere nu este anexata о procură. Adică,
un viceministru ar avea nevoie de procura ca sa semneze un apel. Nu au mai contat explicaţiile ca,
potrivit legilor din domeniu, la capitolul organizare si functionare a administratiei publice – si în toata
lumea este asa – ministrul este înlocuit de unul dintre adjunctii sai. La fel, nu a avut însemnatate
faptul ca, la materialele depuse, s-a anexat ordinul de delegare a atributiilor de ministru catre
viceministru, acceptul Cancelariei de Stat referitor la concediul ministrului, adica tot setul de acte
care confirma faptul delegarii temporare a responsabilitatilor de ministru al Educatiei catre viceministru.
Am depus, bineînteles, recurs la Curtea Suprema de Justiţie. De data aceasta, am anexat
chiar si copia buletinului de identitate al viceministrului pentru ca magistratii sa-i verifice
semnatura. Insa completul de judecatori de la Curtea Suprema de Justitie, Valeriu Doaga,
luliana Oprea si Sveatoslav Moldovan, a reiterat mot a mot alegatiile instantei inferioare:
nu este anexata vreo procura, prin urmare, Curtea de Apel Chisinau a procedat corect.
Voi mentiona, în acest context, că majoritatea scrisorilor care vin la minister de la Curtea
Suprema de Justice sunt semnate, în numele presedintelui sau vicepresedintilor, de cineva
dintre angajati. Adica, nu doar vicepresedintii semneaza în locul presedintelui, ci chiar simplii
angajati, functionari publici de executie. Astfel de situatii, în care adjunctul conducatorului
semneaza în locul conducatorului institutiei, se întâlnesc în toate autoritatile publice, fiind о
procedure care se circumscrie legislatiei în materie de organizare a administratiei publice.
Daca am urma logica instantelor, ar trebui sa calificam toate documentele venite de la CSJ
ca fiind semnate de persoane neîmputernicite? Sau că toţi cei care semneaza în locul
conducatorilor, inclusiv cei de la Curtea Suprema de Justitie, procedeaza ilegal?
daca CSM nu va raspumde acestei adresari atunci isi merita dispretul societatii