Mai multe companii canadiene ar putea veni pe piața farmaceutică din Moldova

Mai multe companii canadiene ar putea veni pe piața farmaceutică din Moldova

Evoluția relațiilor bilaterale și oportunităţile de investiţii în domeniul medical au fost discutate în cadrul întrevederii directorului general al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Vladislav Zara, cu membrii delegaţiei canadiene, care efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. 

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii, directorul general AMDM a reiterat interesul Republicii Moldova în atragerea experienței internaționale în reglementarea şi supravegherea domeniului medicamentului, activităţii farmaceutice şi dispozitivelor medicale. Totodată, Vladislav Zara a specificat că agenţilor economici li se oferă un şir de facilităţi la înregistrarea medicamentelor în Moldova. „În prezent doar 5 companii canadiene şi-au înregistrat produsele. Este un procent foarte mic şi am vrea să avem mai multe medicamente calitative din Canada. Suntem convinşi că producătorii din această ţară ar putea fi interesaţi de piaţa noastră farmaceutică care este una mică, dar atractivă”, a declarat directorul general AMDM.

La rândul său, şeful delegaţiei, preşedintele Embassy Conections Canada, Jerry Sherman, și-a prezentat disponibilitatea pentru oferirea suportului în vederea stabilirii relaţiilor mai strânse cu comunitatea farmaceutică din Canada.

Reprezentanţii mediului de afaceri din Canada efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova pentru a explora noile domenii de cooperare şi oportunităţile de investiţii.

 

Maria Roșca

 

Share