Luptă pentru funcţia de şef al Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale: 6,38,  7,46 şi 8,25 – notele obținute la prima probă

Luptă pentru funcţia de şef al Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale: 6,38, 7,46 şi 8,25 – notele obținute la prima probă

Doi concurenţi, din cei trei care au candidat pentru funcţia de şef al Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale din cadrul CNA,  au promovat examenul scris. Comisia de concurs a acordat următoarele calificative: 6,38,  7,46 şi 8,25, candidatul cu cea mai mică notă fiind exclus din concurs.

Proba scrisă a inclus 6 subiecte, dintre care 4 teoretice şi două practice. Întrebările teoretice au fost formulate de comisie cu o oră înainte de începerea examenului, iar speţele au fost pregătite de experţi americani. Pentru a exclude orice fel de influenţă sau favorizare a vreunui concurent, cei 9 membri ai comisiei de concurs au examinat fişele candidaţilor, după modelul verificării lucrărilor de BAC, adică fără a cunoaşte numele concurentului.

Potrivit CNA, vineri urmează să aibă loc interviul, după care comisia va desemna câştigătorul. După selectarea acestuia, candidatul cu cel mai înalt calificativ va fi supus unui control special: verificărilor medicale, psihologice şi testului la poligraf.

Amintim că, printre cei care s-au înscris în cursa pentru ocuparea fotoliului de şef al ARBI sunt foşti şi actuali angajaţi ai instituţiilor de drept, cu o experienţă de muncă în domeniul activităţii de investigaţie şi urmărire penală între 14 şi 18 ani. Concurenţii au vârste cuprinse între 35 şi 38 de ani şi sunt licenţiaţi în drept.

ARBI va efectua investigaţii financiare paralele, va evalua şi administra bunurile infracţionale indisponibilizate, va ține evidența acestora şi va negocia repatrierea valorii lor. În cadrul Agenţiei vor activa ofițeri de urmărire penală, experți și specialiști în domeniile contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale, specialiști în alte domenii necesare în vederea realizării atribuțiilor instituţiei.

 

Share