Liderul unui partid din România a participat la protestul de la Chișinău

Liderul unui partid din România a participat la protestul de la Chișinău

La data de 24 aprilie la Chișinău, Platforma Civică Demnitate și Adevăr (DA) a organizat un nou protest contra guvernării corupte din Republica Moldova. La acest miting a fost prezent si președintele executiv al Partidului Românilor de Pretutindeni  (PRP), Emanuel Sorin Cioacă. Despre aceasta anunță serviciul de presă al formațiunii.

Cioacă a discutat cu președintele Platformei DA, Andrei Năstase despre situația deplorabilă în care a ajuns țara sub regimul oligarhic și corupt de la guvernare. De asemenea, s-au purtat discuții referitoare la reîntregirea Republicii Moldova cu România.

PRP a declarat că sprijină acțiunile de protest contra corupției și dorește ca Republica Moldova să devină un stat cu adevărat democratic.

Potrivit sursei, la acest protest au participat aproximativ 10000 de persoane.

Mihaela Rotari

Share