Liberal-democratele au participat la Academia de Vară a Organizației de Femei a PPE, la Malta
În perioada 25-28 iunie, în Republica Malta a avut loc Academia de Vară a Organizației de Femei a Partidului Popular European. Evenimentul a fost organizat cu suportul Robert Schumann Institute și a întrunit doamne lider din peste 22 de state UE și non-UE, membri ai familiei PPE. Organizația de Femei a PLDM a fost reprezentată de secretarul politic a Organizației de Femei, Nighina Azizov.
În cadrul academiei a fost discutată „Agenda Digitală Europeană” și au fost abordate subiecte precum: impactul dezvoltării tehnologiilor asupra creării noilor locuri de muncă în Uniunea Europeană, în special pentru femei; abilitarea femeilor tinere în domeniul programării prin crearea oportunităților de instruire; lupta împotriva crimelor cibernetice etc.
Doris Pack, președinta Organizației de Femei a PPE, a prezentat programul de dezvoltare a organizației pentru următoarele luni, a vorbit despre situația politică din Uniunea Europeană și a menționat importanța organizării Congresului PPE la Madrid, în toamna 2015, când vor alese noile organe de conducere ale Partidului Popular European, inclusiv președintele partidului”.
Evenimentul a fost salutat de liderul Partidului Naționalist din Malta, Simon Busutil, care a subliniat că susține în totalitate egalitatea de șanse între bărbați și femei.
În calitate de vorbitori au fost prezente Cornelia Denk, cercetător principal la BMW Germania, și Sarah Lohmann, lector universitar și cercetător principal în cadrul Universității Germane a Forțelor Armate din Munchen.
În cadrul evenimentului a fost organizată o masă rotundă despre era digitală. Participantele au vizitat clădirea nouă a parlamentului din Republica Malta și au discutat cu vicepreședintele Camerei reprezentanților Parlamentului maltez, Censu Galea.
Organizația de Femei a PLDM este membră a Organizației de Femei a PPE și dezvoltă în comun activități care contribuie la dezvoltarea și consolidarea democrației participative, prin intermediul promovării femeilor în procesul decizional la nivel de partid și țară.
Maria Roşca