Leancă subliniază: “Cred că a venit timpul ca să trecem la mai multe fapte”

Leancă subliniază: “Cred că a venit timpul ca să trecem la mai multe fapte”

„Cred că a venit timpul ca să trecem la mai multe fapte. Iată de ce lansez Inițiativele cu genericul comun „Sacrificiul merită respect”, care urmează să readucă respectul binemeritat al statului și al societății pentru veterani. Este o abordare complexă în relația cu veteranii, pe care o atestăm pentru prima dată”. Declarația a fost făcută de către Prim-ministrul Iurie Leancă, care s-a întâlnit, în acest weekend, cu participanții la luptele pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova și a vorbit despre problemele acestora și măsurile ce urmează să fie întreprinse în sprijinul lor.

În Moldova, sunt înregistrați aproape 26 de mii de veterani ai războiului de pe Nistru. La discuții au mai participat veteranii conflictului armat din Afganistan și participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobâl.

Astfel, Guvernul își propune să promoveze politicile statului în domeniul asistenţei sociale şi de drept a veteranilor, la nivelul celor europene, să creeze şi să consolideze un sistem de mecanisme de asigurare a protecţiei sociale a veteranilor, să sprijine participarea veteranilor în educaţia patriotică a tinerei generații. În context, s-a spus că este necesară implicarea autorităților publice, dar și a organizațiilor de veterani care să facă mai eficientă activitatea Consiliului național pentru problemele participanților la conflictele armate și perfecționarea Regulamentului de activitate a acestuia, dezvoltarea unor parteneriate ale organizațiilor de veterani cu agenţii economici, crearea unui Centru unic de asistență juridică a veteranilor etc. Totodată, șeful Executivului a subliniat necesitatea unor proiecte comune cu organizaţiile veteranilor de peste hotare și deschiderea de către veterani a unui Fond pentru susţinerea lor.

„Aceste inițiative – care urmează să fie puse în aplicare în următorii patru ani – vor face din protecția socială a veteranilor o prioritate pentru guvernare, dar și o oportunitate de a folosi potențialul enorm pe care îl au veteranii întru consolidarea statalității țării noastre”, a adăugat Iurie Leancă.

Ulterior, Premierul, însoțit de veterani, a participat la o acțiune de binefacere, donând bani pentru tratamentul unui băiat în vârstă de 9 ani, care este bolnav de leucemie, precum și pentru trei familii cu mulți copii.

Maria Roșca

Share