La Ministerul de Externe s-au desfășurat consultări consulare moldo-cehe

La Ministerul de Externe s-au desfășurat consultări consulare moldo-cehe

La Ministerul de Externe s-au desfășurat consultări consulare moldo-cehe, delegația Republicii Moldova fiind condusă de secretarul general Eugeniu Revenco, iar delegația cehă de Martin Smolek, viceministru responsabil de dosarul juridic și consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, informează OFICIAL.

În cadrul consultărilor  au fost abordate subiecte ce țin de gestionarea situațiilor de criză, inclusiv pe perioada pandemiei COVID-19, necesitatea consolidării și dezvoltării capacităților departamentelor consulare, dar și a centrelor de apel, regulile de călătorie și protejarea intereselor cetățenilor în contextul migrației de muncă.

În acest sens, părțile au realizat un schimb de experiență în ceea ce privește managementul instrumentelor aplicate în gestionarea crizei pandemice, mecanismele de conlucrare între instituțiile ambelor state, precum și modalitățile de eficientizare a acestora.

Interlocutorii și-au exprimat interesul pentru consolidarea cooperării bilaterale consulare, în vederea identificării posibilităților de perfecționare a personalului detașat pe funcții consulare, precum și îmbunătățirea procedurilor interne de lucru.

Doina Secrieru

Share