La Chișinău a fost organizat ”Participation Day in the EUSDR”

La Chișinău a fost organizat ”Participation Day in the EUSDR”

Pentru prima dată la Chișinău a fost organizat un eveniment tip „Participation Day in the EUSDR” (Zi de Participare Naţională privind Strategia UE pentru regiunea Dunării), joi, pe 22 septembrie curent. Țările participante la Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD), organizează acest eveniment, al treilea an consecutiv și îl dedică în special societății civile. Scopul evenimentului a fost de a organiza o platformă de dezbatere între reprezentanții societății civile, mediului academic, de afaceri și administrația publică.

La eveniment au participat reprezentanții mai multor instituții din țară dar și organizații din Austria, Germania și Ucraina și participanții au avut ocazia să discute programele, oportunitățile financiare destinate țărilor din regiunea bazinului Dunării.

Potrivit serviciului de presă al MDRC, evenimentul a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, în calitate de Coordonator Naţional al SUERD în țara noastră şi Asociaţia Obştească BIOS în coordonare cu Forumul Societăţii Civile pentru regiunea Dunării şi Aria Prioritară 10 (responsabilă pentru societatea civilă şi participarea la SUERD), Primăria oraşului Viena.

Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi, coordonatorul SUERD în Republica Moldova a menționat că în regiune există un potențial de cooperare enorm dar ce e abordat  parțial. „La această etapă este foarte important să organizăm întrevederi, pentru a dezvolta platforme funcționale de comunicare, astfel încât toate instituțiile locale să fie informate și totodată să fie stimulate parteneriatele de tip public-privat. Pentru promovarea unor inițiative inovatoare în țară, este necesară implicarea activă a autorităților publice, sectorului privat, universităților, și societății civile”, a subliniat viceministrul Anatol Usatîi.

Oxana Paierele, șef Direcția relații internaționale  a prezentat realizările pînă în prezent în vederea implementării Strategiei în Republica Moldova, precizînd că există o tendință generală de susținere a proiectelor promovate în parteneriat pentru dezvoltarea modelului participativ în procesul decizional. Astfel, dezvoltarea durabilă devine posibilă mai ales prin implicarea societății civile, a mediului antreprenorial, a tinerilor, a autorităților publice locale, în proiecte dedicate comunității. Rolul unor asemenea evenimente este de a intensifica cooperarea dintre partenerii activi și generarea de noi proiecte în macroregiune, ținînd cont de cele 11 priorități ale SUERD.

Acest eveniment a fost organizat cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare (ADA), cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

img-1 img-2 img

 

Maria Roșca

Share