Iurie Chirinciuc: Pe oameni nu-i interesează scuze și justificări, ei așteaptă drumuri de calitate europeană
La data de 4 februarie 2016, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor dl Iurie Chirinciuc a avut o întâlnire de lucru cu antreprenorii SC Pa&Co International SRL (România), Euro-Asian Construction Corporation „EVRASCON” JSC (Azerbaidjan) și OHL ZS a.s. (Republica Cehă) în prezența supervizorilor lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale.
Întâlnirea a avut loc în incinta MTID cu participarea viceministrului Transporturilor dl Vitalie Rapcea, a managerului-șef interimar al ÎS Administrației de Stat a Drumurilor dl Veaceslav Teleman, a șefului Direcției dezvoltarea drumurilor dl Andrei Cuculescu ș.a.
Ministrul Iurie Chirinciuc i-a avertizat pe reprezentanții companiilor menționate că nerespectarea prevederilor contractuale de executare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor implică costuri mari pentru cetățenii Republicii Moldova și va avea drept consecință inițierea procedurii de reziliere a contractelor.
„Nu vom tolera întârzieri și abateri de la termenii prevăzuți în contract. Trebuie să vă mobilizați forțele și personalul la maximum pentru ca să recuperați timpul pierdut. Pe oameni nu-i interesează scuze și justificări, ei așteaptă de la noi drumuri de calitate europeană în termenii stipulați în contracte”, a accentuat dl Iurie Chirinciuc.
„Trecând peste toate impedimentele de ordin tehnic, informațiile de ultimă oră despre organizarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor ne dau motive serioase să punem la îndoială capacitatea managerială a firmelor constructoare”, a mai adăugat ministrul Transporturilor.
Antreprenorii celor trei companii au dat asigurări consemnate în protocoalele ședinței, că vor mobiliza managerii și muncitorii pentru a relua lucrările de reabilitare a drumurilor începând cu martie 2016, menționând că vor implica resurse și echipamente tehnice suplimentare pentru a finaliza lucrările în conformitate cu prevederile contractelor.
Doina Secrieru