Ion Prisăcaru: Opoziția a două ministere pune în pericol proiectul de modernizare a SFS, finanțat de Banca Mondială

Ion Prisăcaru: Opoziția a două ministere pune în pericol proiectul de modernizare a SFS, finanțat de Banca Mondială

Poziția Ministerului de Interne și a Ministerului Economiei pun în pericol proiectul de modernizare a Serviciului Fiscal de Stat, în baza unei finanțări convenită cu Banca Mondială, în sumă de 20 mil. dolari, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu grupul de experți ai BM, condus de coordonatorul de proiect, Oleksii Balabushko.

În cadrul întrevederii, părțile au abordat subiecte ce țin de noua structură a SFS, prevăzută în Proiectul de lege elaborat și propus spre avizare ministerelor de resort. Procuratura Generală, una din instituțiile statului care urma să se pronunțe, a optat pentru o formulă de alternativă, care permite derularea proiectului, dar, spre regretul nostru comun, ministerele nominalizate mai sus s-au pronunțat împotrivă. Obiectivele și etapele de realizare ale Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP) sunt stipulate în Acordul de grant ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova, a declarat Ion Prisăcaru.

În același context, este de menționat că partea donatoare abordează SFS ca o structură unitară și că obiectivul de dezvoltare al Proiectului de modernizare a administrării fiscale constă în îmbunătățirea modului de funcționare a sistemului fiscal în Moldova, pentru a beneficia de o structură integrată, cu un grad înalt de automatizare, cu libertate sporită de acțiune și bazată pe riscuri. Obiectivul grantului constă în oferirea asistenței SFS în pregătirea proiectului de concept, a specificațiilor tehnice și reproiectarea proceselor operaționale pentru implementarea unui sistem informațional integrat pentru TAMP. Reprezentanții Băncii Mondiale s-au oferit de a acorda asistență și suport în procedura de achiziții, precum și ghidarea, coordonarea documentelor și a etapelor pe parcursul derulării proiectului. Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP) conține cinci componente: 1. Politica și analiza fiscală; 2. Dezvoltarea Instituțională; 3. Dezvoltarea Operațională; 4. Infrastructura IT și Modernizarea Sistemului; 5. Managementul Proiectului și Managementul Schimbării.

Pe finalul întrevederii, șeful autorității fiscale naționale a specificat că, în cazul în care ministerele sus-menționate vor insista pe blocarea proiectului, va fi anunțat un plan de rezervă, care va permite atingerea scopului de modernizare europeană a fiscului. Revizuirea statutului juridic al Serviciului Fiscal de Stat şi abilitarea SFS cu noi atribuţii de administrare fiscală, precum dreptul la anchetă penală, dreptul și obligațiunea de a oferi contribuabililor poziția oficială cu privire la aplicarea legislației fiscale etc. sunt un imperativ al timpului, iar practica internațională demonstrează cu lux de amănunte că aceste elemente vor  îmbunătăți considerabil activitatea Serviciului Fiscal de Stat, a concluzionat Ion Prisăcaru.

 

Maria Roşca

 

Share