Institutul Național al Justiției și Uniunea Avocaților vor colabora în baza unui acord

Institutul Național al Justiției și Uniunea Avocaților vor colabora în baza unui acord

Astăzi, 20 aprilie curent, Directorul executiv al Institutului Național al Justiției, Diana Scobioală, a avut o întrevedere cu Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Nina Lozan, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul întâlnirii a fost semnat Acordul de colaborare între cele două instituții, obiectivele căruia vizează creşterea standardelor formării şi pregătirea calitativă a avocaţilor, judecătorilor şi procurorilor în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; aplicarea diverselor modalități de colaborare care au drept finalitate creşterea performanţei beneficiarilor; sporirea nivelului profesional al avocaţilor prin intermediul instruirii la Institutul Naţional al Justiţiei.
Dezvoltarea relațiilor de cooperare privind pregătirea profesională a avocaților se va realiza prin inițierea și desfășurarea unor activități de instruire (conferințe, seminare, mese rotunde) privind aplicarea legislaţiei naţionale şi a standardelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, schimb de specialiști și formatori pentru desfășurarea programelor de instruire și schimb de experiență la identificarea soluțiilor pentru anumite probleme juridice; elaborarea și editarea materialelor educaţionale comune; consultanță și acțiuni pentru aplicarea reglementărilor europene în domeniu, a bunelor practici și a experiențelor relevante în formarea profesională a avocaţilor etc.
INJ_20_04_2016_acord_de_colab__2
Maria Roșca
Share