În Orhei se reconstruiesc 5 străzi concomitent, la indicația primarului Șor

În Orhei se reconstruiesc 5 străzi concomitent, la indicația primarului Șor

Potrivit unei dispoziţii a Primarului de Orhei, Ilan Șor, Întreprinderea Municipală ”Servicii Comunale Locative” desfăşoară lucrări ample de modernizare şi reparaţie a drumurilor pe 5 străzi din oraşul Orhei care au o lungime totală de peste 1000 metri, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, începând cu 1 iulie curent, se lucrează în ritm alert pe 5 artere concomitent, și anume: Junimii, Maxim Gorki, Sportivilor, Alexandru cel Bun şi stradela Maxim Gorki, artere care se interesectează cu strada principală Vasile Lupu şi sunt amplasate în zona adiacentă a Lacului Orhei. De menționat că, aceste străzi sunt într-o stare deplorabilă şi nu au fost reparate decenii la rând.

Lucrările de reparație includ propulsarea şi escavarea suprafeţelor, precum şi acoperirea cu pietriș. Ulterior, muncitorii vor acoperi drumurile cu un strat de până la 10 cm de asfalt bituminos. Totodată, pe lângă modernizarea carosabilului sunt schimbate bordurele şi acoperirea cu asfalt a căilor de acces spre curţile locatarilor. La reabilitarea şi modernizarea drumurilor sunt folosite materiale de cea mai înaltă calitate, peste 2000 de metri de bordură şi aproximativ 2000 tone de asfalt. Pentru executarea lucrărilor în termenul stabilit sunt antrenaţi circa 20 de muncitori profesioniști şi unităţi tehnice.

De asemenea, la indacţia edilului Ilan Șor, în cel mai scurt timp va fi procurată propria uzină de producere a asfaltului şi pavajului, care va duce la micșorarea cheltuielilor, la crearea a noi locuri de muncă, dar și va permite amenajarea orașului cu pavaj de producție proprie.

Astfel, Orheiul devine unicul oraş din ţară, care nu doar modernizează şi implementează proiecte de infrastructură majore, dar şi utilizează reursele umane, tehnice şi financiare proprii.

Potrivit planului de acţiuni promovat de Primarul de Orhei în anul 2017, lucrările de modernizare şi reabilitare a drumurilor vor continua pe străzile Vasile Mahu, Gheorghe Asachi, Ciprian Porumbescu, Chişinăului, Renaşterii Naţionale, Doina și Ion Aldea Teodorovici, Parfionov, strada care duce spre Cimitirul Evreiesc (va fi amenajat și cimitirul), străzile Constantin Brâncuși, strada Dimo şi drumul către parcul Ivanos. Totodată, în reparaţie capitală şi modernizare amplă va intra şi artera principală a Orheiului, strada Vasile Lupu.

Amintim că, în ultimii doi ani, odată cu venirea lui Ilan Șor în fruntea orașului Orhei, au fost reconstruiți aproximativ 30 de kilometri de drum și șase kilometri de trotuare, iar în unele sectoare ale orașului unde străzile erau practic inexistente, ele au fost asfaltate pentru prima dată. Modernizarea şi reabilitarea drumurilor din municpiul Orhei, reprezintă o prioritate de bază pentru Primarul Ilan Șor şi echipa acestuia, obiective prezentate la 1 martie de Fracţiunea „Pentru Orhei” în fața locuitorilor orașului. Dezvoltarea infrastructurii oraşului Orhei şi ridicarea nivelului de trai sunt se regăsesc și în programul electoral prezentat de Primarul Ilan Șor în anul 2015, pe care cu succes îl implementează până în prezent.

Mihaela Rotari

Share