În contextul minivacanței de 9 MAI, PF întreprinde acțiuni suplimentare menite să fluidizeze traficul
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– șase persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o tentativă de trecere cu document falsificat;
– 12 persoane au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– trei încălcări a regulilor de folosire a vinietelor;
– un conducător auto a încălcat regulile de exploatare a vehiculelor;
– două persoane în conflict cu legea au fost reținute la frontieră, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Potrivit comunicatului remis, un cetățean al R. Moldova a primit refuz de intrare în Uniunea Europeană, iar un conațional a fost deportat din Federația Rusă.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constitui 59 393 traversări persoane, dintre care 32 354 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 12 938 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în R. Moldova – 6 682 traversări.
În contextul minivacanței de 9 MAI, Poliția de Frontieră va întreprinde acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea rândurilor de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere.
Doina Secrieru