Important! Noi tarife pentru trenul de călători

Important! Noi tarife pentru trenul de călători

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează că, începând cu data de 27 ianuarie a.c., intră în vigoare noile tarife pentru trenul de călători nr. 642/641, de pe cursa Chișinău – Odesa. Astfel, pentru cursa sus-numită, călătorii vor beneficia de un discount în valoare de 20% din suma stabilită de CFM pentru distanța parcursă pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit unui comunicat de presă.

Oferta este valabilă până în data de 02.04.2017 și are ca scop sporirea competitivității CFM pe piața serviciilor de transport pasageri. În rezultatul modificării tarifelor pentru cursa Chișinău-Odesa, călătorii vor putea procura tichetele la un preț de 182 lei.

Amintim că, grație colaborării administrației Î.S. „Calea Ferată din Moldova” cu reprezentanții Serviciului Vamal, dar și sprijinului EUBAM, controlul vamal pentru pasagerii cursei Chișinău – Odesa este efectuat în incinta Gării Feroviare din Chișinău, înainte de îmbarcarea pasagerilor în tren, iar procedura nu se mai repetă și la frontieră. Decizia vine în suportul călătorilor, cu scopul reducerii timpului de călătorie. Astfel, timpul călătoriei a fost redus cu circa 40 de minute spre Odesa și cu aproximativ 50 minute la întoarcere. Trenul de pe cursa Chișinău – Odesa pornește din stația Chișinău la ora 8:11 și ajunge la destinație la ora 12:25. La întoarcere, trenul pornește din Odesa la ora 16:00 și ajunge la Chișinău la 20:15.

Mihaela Rotari

Share