Igor Dodon: Moldova, la fel ca și Estonia, este o țară mică care trebuie să promoveze o politică înțeleaptă
Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Estonia, Sven Mikser.
Potrivit unui comunicat de presă, în cursul dialogului părțile au făcut un schimb de opinii pe marginea agendei relațiilor bilaterale, pronunțîndu-se pentru extinderea și aprofundarea cooperării în diverse domenii de interes comun.
Igor Dodon a salutat împlinirea a 25 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între RM şi Republica Estonia, exprimîndu-și speranța că potențialul existent de colaborare bilateral, în special comercial-economic, va fi valorificat pe deplin.
Totodată șeful statului a subliniat că Moldova, la fel ca și Estonia, este o țară mică care trebuie să promoveze o politică înțeleaptă. Președintele a specificat că Moldova are nevoie de păstrarea echilibrului geopolitic, a neutralității pentru păstrarea și consolidarea statalității sale.
Mariua Roșca