Un nou proiect la IGP! Reprezentanți din Olanda în vizită

Un nou proiect la IGP! Reprezentanți din Olanda în vizită

La 6 septembrie curent, șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Centrului pentru Studii de Securitate Europene din Olanda, potrivit unui comunicat de presă.

Scopul întrevederii îl constituie prezentarea unui nou proiect susținut de Ambasada Marii Britanii privind dezvoltarea mecanismului Justiției de Tranziție în Republica Moldova.

În cadrul ședinței, șeful adjunct al IGP a  salutat intenția de a asigura prin intermediul unui nou proiect, continuitatea în dezvoltarea și aplicarea unui astfel de mecanism la nivel național, remarcând că, personal, a participat la instruirile care au făcut o incursiune în practicile internaționale și perspectivele folosirii acestor instrumente ale justiției de tranziție, cum ar fi reforma instituțională, amnistia, urmărirea penală și concilierea.

De asemenea, a fost menționat faptul că IGP va susține dezvoltarea acestui mecanism în aspectele ce țin de activitatea specială de investigații, urmărire penală, etc.

La finele întrevederii, părțile au convenit asupra unui dialog deschis și constructiv în acest sens.

De remarcat că, anterior Institutul Causeway din Marea Britanie a realizat un studiu aprofundat cu privire la cunoașterea Justiției de Tranziție în Moldova, dar și în alte țări tocmai pentru a  crea premisele unui mecanism amplu și complex precum cel al Justiției de Tranziție. Proiectul va dura 7 luni, iar prima activitate a noului proiect va demara la 2 octombrie curent.

Mihaela Rotari

 

Share