Iată cine ar putea deveni membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii, din partea RM!

Iată cine ar putea deveni membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii, din partea RM!

Comisia specială pentru selectarea candidaturilor la funcţia de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante a anunțat astăzi rezultatele concursului. Nagacevschi Vitalie, Popovici Ludmila și Zaharia Victor sunt cele trei persoane nominalizate care urmează a fi prezentate Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, de către delegația națională, potrivit unui comunicat al Parlamentului.

În urma aprecierii aptitudinilor profesionale ale concurenților în domeniile pe care le tratează Convenția Europeană pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante, precum și a cunoștințelor și abilităților lor în privința tratamentului persoanelor private de libertate și în vederea întăririi protecției lor împotriva torturii și a pedepselor inumane sau degradante, Comisia a decis să prezinte Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei trei candidaturi, potrivit cerințelor concursului.

Ulterior, din cele trei persoane nominalizate în lista prezentată de delegația națională,  Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei va selecta un singur candidat.

Doina Secrieru

Share