Haine și încălțăminte de contrabandă în valoare de circa 3 milioane lei, reținute
Angajații Echipelor Mobile au prevenit două tentative de plasare pe piață a mai multor loturi de mărfuri de contrabandă, estimate la aproximativ 3 milioane de lei. Ambele cazuri au fost înregistrate ieri și au avut la bază informații operative deținute de către serviciile specializate ale Vămii, potrivit unui comunicat de presă.
Prima reținere a avut loc în jurul orei 01:40, în proximitatea loc. Recea din r-nul Rîșcani, fiind depistate în microbuzul unui conațional 15 303 articole și accesorii vestimentare, în asortiment, fără acte de însoțire. Potrivit declarațiilor conducătorului autovehiculului, bunurile erau procurate din or. Cernăuți și erau destinate mai multor agenți economici din țară.
Câteva ore mai târziu, la intrarea în s. Gura Bîcului, inspectorii Echipelor Mobile au stopat un autoturism, în care au găsit 124 de perechi de încălțăminte de diferite modele, fabricate în regiunea transnistreană. Marfa era transportată de către un locuitor al municipiului Bender, în vârstă de 51 de ani, care intenționa să o comercializeze pe piețele din Capitală.
Investigațiile sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii respectivelor infracțiuni și atragerii la răspundere a persoanelor implicate.