Guvernul va analiza situația populației din perspectiva factorului economic

Guvernul va analiza situația populației din perspectiva factorului economic

Guvernul va analiza situația populației din perspectiva factorului economic, un instrument testat la nivel global, care are drept scop îmbunătățirea cercetărilor și transpunerea în practică a acestora în procesele economice de dezvoltare pentru bunăstarea populației. Despre aceasta s-a discutat în cadrul Comisiei naționale pentru populație și dezvoltare (CNPD), prezidată de Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega.

Evaluarea dinamicii populației în perioada 2015-2017, precum și implementarea unor strategii complexe de dezvoltare, se va realiza în colaborare cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

Potrivit reprezentantului UNFPA, Ian McFarlane, acest proces va include o analiză a dinamicii populaţiei reieșind din realităţile economice şi sociale din țară. Aceste cercetări se vor solda cu elaborarea unui set de recomandări care vor contribui la îmbunătăţirea politicilor de stat şi planurilor naţionale.

În cadrul ședinței au mai fost discutate subiecte privind realizarea Programului de acordare a ajutorului social, validarea metodologiei de integrare a îmbătrânirii în politicile sectoriale, inițiativa de introducere a certificatului electronic medical constatator al nașterii, precum și politicile de tineret.

Prim-ministrul interimar a menţionat importanţa continuării proceselor de elaborare şi punere în aplicare a politicilor sociale în Republica Moldova. Gheorghe Brega a cerut instituţiilor responsabile să asigure executarea în termen a prevederilor legale cu privire la asistenţa socială şi promovarea strategiilor în domeniu.

Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare a fost creată în luna februarie 2007 pe lângă Guvernul Republicii Moldova ca organism interinstituţional de analiză, sinteză şi coordonare a politicilor sectoriale cu impact asupra populației.

img_2943 img_2945 img_2958_0

Mihaela Rotari

 

Share